Reacția ambasadei SUA la București cu privire la punerea sub urmărire penală a fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, este văzută de către deputatul Liviu Pleșoianu ca o ingerință în treburile interne ale țării noastre, o depășire fără limită a diplomației și chiar „a bunului simț”.
” În acord cu prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice, solicit EXPULZAREA de urgență a ambasadorului american Hans Klemm! Acest individ a depășit deja orice limită a diplomației și a bunului-simț! Mai nou, exercită presiuni asupra procurorilor pentru a o face scăpată pe unealta-Kovesi! …Ceea ce nu face decât să confirme ceea ce și eu, și alți câțiva ne asumăm PUBLIC să spunem: Kovesi a fost unealta Administrației Hillary-Obama!
Date fiind ingerințele repetate în treburile interne ale țării mele, solicit expulzarea de urgență a ambasadorului Hans Klemm. Dacă suntem cu adevărat un stat independent și suveran, dacă ne respectăm Constituția și pe noi înșine, nu mai putem tolera amestecul acestui ambasador în activitatea parlamentară și guvernamentală, precum și în justiția românească. Nu e absolut deloc treaba ambasadorului Hans Klemm, așa cum nu e, în general, treaba niciunui ambasador cum anume hotărâm noi să ne construim propriul cadru legislativ! Nu e treaba lui Klemm în ce fel își desfășoară activitatea Inspecția Judiciară! Nu e treaba lui Klemm în ce fel își desfășoară activitatea procurorii care o anchetează pe unealta-Kovesi!”, a scris Liviu Pleșoianu pe facebook

Portalul Românilor de Pretutindeni – pledoarie pentru panromânism
Contact: redactie@glasul.info
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole