Șora, încercări disperate de manipulare: “Vom deveni în curând provincie rusească. Nu veți vedea cozorocul Armatei Roșii, ci bastoanele Jandarmeriei române.”

De la “agitator cu munca la țară în perioada 1948-1951“, Mihai Șora a fost promovat la propagandist al protestarilor de meserie rezisto-TFL-iști. Exagerarea până dincolo de limitele realității și ale penibilului, este semnul disperării celor care dețineau cu adevărat din umbră puterea până acum în România, prin intermediul tandemului dintre sistemul de justiție și servicii.

Totuși, cât de porc o fi ca un fost membru al Partidului Comunist Francez, întors în România în 1948 și răsfățat la scurtă vreme cu funcții în aparatul de stat controlat de către sovietici, ținându-se foarte aproape de poalele torționarei bolșevice Ana Pauker, să ne spună acum că vom deveni “provincie rusească”?

“Oameni buni,
1. Nici disperarea, nici lehamitea, nici sila nu sunt constructive.
Nu poți clădi ceva solid și viabil cu greață, din repulsie pentru cei aflați la putere.
Nu poți trăi cu lehamitea atârnată de gât. Aceea nu este viață.

2. O dictatură nu apare ca o zână îmbujorată, bătând diafan în geam – toc-toc – „Bună dimineața. Sunt dictatura!“

Dacă nu ne adunăm, OM CU OM, cât mai repede, vom deveni în curând provincie rusească. Și nu, nu va fi ca în 1948, când aveam cizma bolșevică pe grumaz, când nu știam unii de alții, când nu exista nicio sursă credibilă de informare, nici precedent în istorie. 

Va fi mult mai rapid și mult mai pervers. 
Nu veți auzi vorbindu-se rusește pe străzi și în toate instituțiile, ci tot româna aceea stricată, precară și agramată a românilor noștri get-beget, cățărați la conducerea țării. 

Nu veți vedea cozorocul Armatei Roșii, ci bastoanele Jandarmeriei române.”, a scris Mihai Șora pe facebook

Consilierul Anei Pauker, printre cei de la Ateneu care nu mai vor să mai fie conduși de hoți

Dar poate și mai revoltător decât flatulențele ideologice cu miasmă bolșevică răspândite virtual de către acest așa zis filosof al rezisto-TFL-isto-haștagienilor, este faptul că fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, îi redistribuie postările pe contul său de facebook și face astfel cunoscute și răspândite ideile acestui sinecurist și propagandist paukerian.

Nici mirosul apropierii postului de procuror al Parchetului European, nici o circumstanță de niciun fel nu justifică răspândirea unor asemenea inepții, pentru că practic nu există pe această lume nici măcar un singur argument cât de cât rațional. Vom deveni “provincie rusească”, iar rușii vor fi jandarmii români? A răspândi o asemenea enormitate te face să te întrebi ce a căutat Kovesi de la bun început nu doar la DNA, ci în oricare instituție a statului român.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Echipa noastră a publicat numărul 5 al revistei GORJUL

GORJUL este revistă de informație culturală, artistică, educațională și atitudine civică. Publicația aparține EURO EDUCATION FEDERATION, organizație acreditată de COMISIA EUROPEANĂ prin EPALE și…

20 de ore ago

Am revenit! Campania socială „Dăruind, vei dobândi” ediția a XVI a, 2025

EURO EDUCATION FEDERATION, în parteneriat cu Asociația Down Art Therapy, Asociația Paradigme educaționale și Biserica Sfântul Mare Mucenic MINA, Preajba Mare,…

2 zile ago

Discursul lui Dimitrie A. Sturdza din 8 decembrie 1893 referitor la politica de maghiarizare forțată a românilor din Transilvania

În discursul rostit de șeful Partidului Național Liberal, Dimitrie A. Sturdza, la Senat, în ziua…

5 zile ago

SĂ  RESPECTĂM  CONSTITUȚIA! Apelul Partidului GLASUL NEAMULUI către Țară

Noi, Partidul Glasul Neamului, sărbătorim astăzi, 8 decembrie 2025, faptul că prin referendumul național din…

6 zile ago

5–7 Septembrie 1944, Fânațe, jud. Mureș, o rană deschisă din tragediile românești ale Ardealului de Nord

5 Decembrie 1944 - La FÂNAŢE în jud. Mureş, 5-7 septembrie 1944: grăniceri unguri alături…

o săptămână ago

1 Decembrie – Ziua Națională a României este încununarea celor cinci mari uniri realizate în spațiul carpato-danubiano-pontic

1 Decembrie este Ziua Națională a României și este important să amintim și să evidențiem…

o săptămână ago