Dan Andronic: “LĂSAȚI-O pe Kovesi SĂ FUGĂ din țară! Ea nu mai este demult cetățean român”

“Laura Codruța Kovesi nu mai este demult cetățean român. Dacă plecăm de la această realitate vom accepta mult mai ușor ceea ce se întâmplă în jurul persoanei sale. S-ar putea chiar să înțelegem.”, scrie jurnalistul Dan Andronic în evz.ro

Întrebare: atunci când deții mai multe cetățenii și depui mai multe jurăminte de credință, oare care este prioritatea respectării lor? Dar dacă apare un conflict de interese între cele două țări ale cărei cetățenii le deții, oare care jurământ va fi respectat și care NU?

Sfânta naivitate românească

O doamnă s-a arătat foarte revoltată cu privire la bănuiala că niște personaje sinistre precum Coldea, Kovesi și Iohannis ar putea avea cetățenii străine (n.a. lucru pe care-l văd în ultima vreme tot mai dezbătut și afirmat chiar și de către jurnaliști cu experiență din România sau de către unii politicieni, sau analiști politici, etc), argumentând că nu poți obține cetățenia germană decât dacă renunți la cetățenia de origine.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


apiland.ro

Stimată doamnă, a mușamalizat Germania cazuri de dimensiuni astronomice de corupție precum EADS și Volkswagen (VW), cu ecouri la nivel mondial, și s-ar împiedica în niște simple formalități dacă așa i-ar cere interesul?
Nu mai dați un cec în alb de încredere tuturor acelora care se bat cu pumnii în piept în public că sunt cei mai cinstiți de pe această planetă…

Pentru cine a lucrat Luluța?
Pentru cine a lucrat Luluța?

Și să nu uităm totuși că au fost făcute anumite declarații cu greutate în spațiul public:

“(…)câta vreme si Traian Basescu vorbește despre faptul că, în condițiile în care nu intrăm în Schengen din cauza că nu vrea Germania, prezența unui om, nu doar etnic german, ci și cu cetățenie germană, cum este Klaus Iohannis, ar fi o șansă la Consiliul JAI pentru intrarea in Schengen,(…)” (Crin Antonescu)

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Șora, încercări disperate de manipulare: "Vom deveni în curând provincie rusească. Nu veți vedea cozorocul Armatei Roșii, ci bastoanele Jandarmeriei române."

joi feb. 21 , 2019
De la “agitator cu munca la țară în perioada 1948-1951“, Mihai Șora a fost promovat la propagandist al protestarilor de meserie rezisto-TFL-iști. Exagerarea până dincolo de limitele realității și ale penibilului, este semnul disperării celor care dețineau cu adevărat din umbră puterea până acum în România, prin intermediul tandemului dintre […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
libris.ro