Până și unul dintre foștii miniștri din guvernul lui Cioloș, Marius Bostan, ministru pentru Societatea Informaţională în Guvernul Cioloş, lansează public atacuri împotriva ideologiei promovate de către liderii PLUS.
Ideile neocomunarde fluturate de către Oana Bogdan au stârnit furia multor persoane din România, ajungând printre alții ca până și Marius Bostan s-o compare cu “tătucul” Iliescu, la fel de pornit împotriva proprietății private, iar ideologia “de grup” s-o numească “sexo-marxism”.
“Ion Ilici Iliescu spunea că “proprietatea este un moft” cu mulți ani în urmă, într-un anumit context privind retrocedările.
Acum văd că unii gândesc mult mai departe și sunt mai de stânga decât tătucul și spun că proprietatea se va desființa. Alături de agricultură. Și vom elibera toți porcii domesticiți care se vor sălbătici.
Eu nu cred că acești porci se pot înmulți necontrolat și vor putea câștiga și alegerile în anumite teritorii, dar totuși poate cineva o să scrie o carte despre această imaginară Nouă Fermă – 2084. Fiind a doua carte pe subiect cred că se va numi Ferma Proștilor cu Diploma.
În timpul vieții mele voi încerca să nu ajungem să mâncam numai ce culegem și nu vom trăi în grupuri în loc de cupluri. Se pare că sexo-marxismul prinde teren din ce în ce mai mult. Din nou.
Nu vă spun cum va arăta arhitectura viitorului. Totul o fermă uriașă unde Guvernul va administra terenurile. Va fi totul sistematizat. Nu numai la noi ci pe tot teritoriul Uniunii. Oare cine va fi Komisar?
Sunt siderat de explicațiile cu UBER, carsharing, AIRBNB care sunt foarte străvezii.
Acestea sunt în fapt niște forme de închiriere mai avansată, bazate pe tehnologie și proprietate. Cineva este proprietarul mașinilor cu care ne plimbăm și caselor în care vrem să stăm și să plătim mai puțin.
Postez acest text pentru prietenii mei, care mă tot sună, pentru a fi clar că nu împărtășesc aceste opinii ale Oanei Maria Bogdan. Ba din contră!
Am simțit un mare disconfort intelectual când am văzut că “roata motrice” a Partidului Plus continuă cu explicațiile savante. Nimeni nu o poate opri se pare. Ba mai mult explică cum Președintele nu a avut un proiect de țară. Oare ar fi dorit ca Președintele să desființeze proprietatea și să meargă în grupuri în loc de cupluri?
Precizez că nu sunt membru al Partidului Plus, am fost membru numai în PNT în anii 90, unde am militat pentru ordinea proprietății private, morală creștină, patriotism luminat, democrație, stat de drept și integrare euro-atlantică.”, a scris Marius Bostan pe facebook
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri