După ce președintele Klaus Iohannis a făcut o nouă gafă cu privire la românii din Republica Moldova, afirmând că românii de pe ambele maluri ale Prutului ar fi de fapt … două popoare(!?), deputatul PNL Daniel Gheorghe îl contrazice pe o rețea de socializare, scriind că astfel de lucruri spun “cei care cred ca moldovenii sunt alt popor decât poporul român” și aceștia “sunt asemeni slugilor rușilor care au falsificat buletinele refugiaților dintre Prut și Nistru pentru a șterge cu forța conștiința noastră că suntem un singur neam românesc”.
” În câteva zile se împlinește un an de la acest discurs pe care l-am exprimat la Marea Adunare de la Chișinău dedicată sărbătorii Centenarului Unirii Basarabiei cu România, la 27 martie (9 aprilie) 1918.
Acolo, în Moldova de peste Prut, parte ruptă din trupul României am spus ceea ce simt ca Român și unionist și am expus public punctul de vedere al Partidului Național Liberal din România. PNL a susținut și va sustine Unirea, indiferent de ce spun unii cârcotași ori de alte percepții ! În rest nu există “poporul moldovean”, există doar 2 țări românești împărțite de-o parte și de alta a Prutului.
A vorbi de “popor moldovean”, “limba moldovenească” ori “identitate moldovenească ” ne aruncă în lumea tenebroasa a totalitarismului sovietic. Îmi amintesc din copilărie că pe buletinul bunicului meu, născut în Basarabia românească în 1928, comuniștii trecuseră în mod abuziv și mincinos “URSS”, în loc de Regatul României.
Cei care cred ca moldovenii sunt alt popor decât poporul român, sunt asemeni slugilor rușilor care au falsificat buletinele refugiaților dintre Prut și Nistru pentru a șterge cu forța conștiința noastră că suntem un singur neam românesc!”, a scris pe facebook deputatul Daniel Gheorghe

- 3 Iulie 1910 – Român amendat de unguri pentru că pe harnașamentul calului erau prezente cele trei culori ale tricolorului românesc - 3 iulie 2025
- 2 iulie 1888 – La Beiuș elevul Nicolae Borgovan, ajutat de câțiva intelectuali și meseriași români, rupse flamura ungurească de pe liceu, înlocuind-o cu tricolor românesc - 3 iulie 2025
- 2 Iulie – T𝐫𝐞𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐢̂𝐧 𝐯𝐞𝐬̦𝐧𝐢𝐜𝐢𝐞 𝐚 𝐢𝐥𝐮𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯𝐨𝐢𝐞𝐯𝐨d Ștefan cel Mare, manifestare organizată de Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui - 2 iulie 2025