Aurelian Pavelescu: “Iohannis este făcut mincinos pe față și instigator al minciunii și urii față de creștini”

Avocatul Aurelian Pavelescu consideră inacceptabil atacul lui Klaus Iohannis “la adresa familiei creștine prin luarea în derâdere a susținătorilor referendumului pentru familie”.

După replicile venite din partea unor reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române împotriva partizanatului manifestat de președintele României cu privire la referendumul pentru familie, Aurelian Pavelescu salută implicarea BOR pentru apărarea familiei creștine.

“BOR, ÎN SFÂRȘIT, PE VIAȚĂ ȘI PE MOARTE ÎMPOTRIVA LUI KLAUS IOHANNIS!

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

După atacul inacceptabil al lui Klaus Iohannis la adresa familiei creștine prin luarea în derâdere a susținătorilor referendumului pentru familie, Biserica ortodoxă a lansat două atacuri fără precedent împotriva acestuia. Primul, asumat de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, cel care exprimă exclusiv poziția Patriarhului, și al doilea al Episcopului Hușilor, Ignatie.

Poziția BOR a părăsit pentru prima dată tonul bisericos și conciliant, fiind extrem de dură. Iohannis este făcut mincinos pe față și instigator al minciunii și urii față de creștini. Este dincolo de dubiu că BOR va milita pentru ca Iohannis să nu mai câștige al doilea mandat.

De altfel, BOR nu l-a vrut pe Iohannis Președinte nici în 2014, cunoscând cu siguranță ceea ce românii au aflat mai târziu, că Iohannis urăște poporul român și pe creștini, indiferent de confesiune. Atacul BOR de atunci s-a întors, însă, împotriva sa, celălalt candidat, Victor Ponta, prin aroganța și suficiența lui dându-i un sprijin direct chiar lui Klaus Iohannis.

Aurelian Pavelescu: "Iohannis este făcut mincinos pe față și instigator al minciunii și urii față de creștini"
Aurelian Pavelescu: “Iohannis este făcut mincinos pe față și instigator al minciunii și urii față de creștini”

BOR a deschis acum o nouă luptă împotriva lui Iohannis. Nici nu avea ce face. Insultele lui Iohannis nu mai pot fi acceptate de biserică. Îmbrățișat de grupurile anarhiste și ateiste ale #Rezist, de rețeaua anti-creștină a lui George Soros, Iohannis a adus și poate aduce prejudicii grave BOR în ochii unui electorat orbit de propagandă și manipulare.

Desigur, BOR, mă refer la ierarhie, are păcatele ei, și nu puține. Funcția pastorală și apostolică au fost uitate aproape complet, iar poporul a fost lăsat să se zbată în rătăciri. BOR s-a comportat și ea ca partidele politice, luând frica Bruxellesului. Dar, voi, dragi ierarhi, îl slujiți pe Hristos și numai pe el!

Acum BOR are nevoie de sprijinul credincioșilor în lupta aprigă cu Klaus Iohannis și rețeaua Soros, care doresc destructurarea României! Vom putea să-i dăm acest ajutor? Dacă nu, s-ar putea să fie fără întoarcere, asaltul răului să nu mai poată fi oprit! Sunt convins că toate celelalte biserici sunt în consens cu BOR, e nevoie de solidaritate!”, a scris pe facebook Aurelian Pavelescu

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Azi are loc Marșul pentru Viață de la Iași: "UNIC din prima secundă"

sâm mart. 23 , 2019
Marșul pentru Viață de la Iași este un eveniment care strânge cu fiecare an tot mai mulți participanți, proveniți din medii sociale și culturale tot mai diverse. În acest an, ieșenii sunt așteptați sâmbătă, 23 martie 2019, în Piața Unirii, începând cu ora 14:00. Este aproape înălțător să vezi cum […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
libris.ro