Cum arăta obeliscul de la Valea Uzului despre care se spunea că ar fi fost construit în 1985 și apoi distrus

Spre sfârșitul lunii mai a acestui an, în spațiul public au apărut mai multe informații revoltătoare cu privire la ceea ce s-ar fi întâmplat în mod total ilegal și fără nici o autorizare la mijlocul anilor ’90 în Cimitirul Internațional de la Valea Uzului.

Prima menționare despre distrugerea acestui obelisc și care de fapt ne-a și atras atenția cu privire la această problemă, a fost un comunicat al Asociației Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” publicat pe data de 30 mai 2019:

“Decenii întregi, cimitirul nu a suferit deteriorări provocate intenționat și nici profanări. Aceasta până în anul 1994! Sub pretextul reamenajării şi reabilitării cimitirului, trimișii primăriei din Sânmartin au scos crucile de lemn de la căpătâiul militarilor români, ruşi, germani, italieni, sârbi, austrieci. Unele cruci au fost date putregaiului într-o stivă îngrămădită la rădăcina unui brad, iar altele au fost făcute cenușă în rugul aprins într-un şanţ din afara cimitirului. Mai mult! A fost doborât la pământ şi distrus obeliscul Glorie eroilor români, ridicat de Ministerul Apărării Naţionale, în anul 1985. “, se arată în comunicatul de presă al Asociației Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net
Cum arăta obeliscul de la Valea Uzului distrus la mijlocul anilor '90 și înlocuit cu unul maghiar, Foto: MApN / ONCE
Cum arăta obeliscul de la Valea Uzului distrus la mijlocul anilor ’90 și înlocuit cu unul maghiar, Foto: MApN / ONCE

O altă menționare cu privire la acest monument a fost făcută la câteva zile și de către deputatul Constantin Codreanu:

“Poarta de acces în Cimitirul Internațional din Valea Uzului purta însemnele Societăţii Cultul Eroilor. În anul 1985 Ministerul Apărării Naționale al României a ridicat un obelisc în memoria tuturor eroilor înhumați în Cimitirul Internațional din Valea Uzului. Începând cu anul 1994, sub pretextul reamenajării și reabilitării Cimitirului Internațional din Valea Uzului, agenți ai puterii locale de stat (trimiși ai primăriei comunei Sânmartin, județul Harghita) au scos crucile de lemn de la căpătâiul militarilor români, ruşi, germani, italieni, sârbi și austrieci, locul rămânând gol. Obeliscul ridicat în 1985 de către Ministerul Apărării Naționale al României a fost demolat. În locul acestuia a fost instalat, cu finanțarea primăriei locale și a Ministerului Apărării al Republicii Ungare, fără aprobările și autorizațiile cerute în asemenea cazuri de către lege, un alt monument pe care s-a gravat inscripția ”Închinat eroilor maghiari care au murit pentru patria lor milenară”.“, a scris pe facebook Constantin Codreanu

Redacția Glasul.info a încercat să obțină și un punct de vedere din partea MApN, iar după câteva zile am primit acest răspuns din partea Biroului de presă al MApN pe care îl publicăm integral:

Referitor la solicitarea dumneavoastră vă transmitem următoarele informaţii primite de la Oficiul Național pentru Cultul Eroilor:

Date privind istoricul acestei necropole de război sunt publicate pe site-ul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, putând fi accesate la link-ul https://once.mapn.ro/pages/view/175.

În ceea ce priveşte „monumentul ridicat de Ministerul Apărării Naţionale în anul 1985“, precizăm următoarele:

– o comisie comună a Ministerului Apărării Naţionale şi a Ministerului Culturii s-a deplasat la Valea Uzului în anul 1985, cu prilejul inventarierii operelor comemorative ale morţilor de război, context în care s-a realizat o fişă a necropolei de război (Anexa nr. 1), datată 16 noiembrie 1985; conform celor consemnate, s-a constatat că pe locul Cimitirului eroilor exista o poartă de acces dărăpănată, iar mormintele, slab conturate, nu erau marcate cu însemne de căpătâi; totul era acoperit cu iarbă şi din loc în loc brazi;

– în acest context, comisia a identificat în Cimitirul eroilor un „monument” din piatră (Anexa nr 2), pentru care s-a întocmit, de asemenea, o fişă de evidenţă, în care au fost consemnate datele referitoare la acesta: înălţimea de 1,40 m, cu un soclu în „trepte” şi un corp piramidal, ce este „distrus în proporţie de 70%”, „fără inscripţii“. Deşi comisia a consemnat că monumentul respectiv era dedicat militarilor români din Primul Război Mondial, comparându-se fotografia acestuia cu schiţa monumentului realizat în memoria morţilor de război din Regimentul 10 Honvezi în anul 1917 (Anexa nr. 3), amplasat în parcela nr. 7 (denumită astfel după amenajarea cimitirului din anul 1927) se pot constata similitudini între cele două monumente;

– în anul 1988 s-a realizat o nouă inventariere a mormintelor şi operelor comemorative de război, context în care s-a întocmit o altă fişă de evidenţă a Cimitirului eroilor Valea Uzului (Anexa nr. 5 la materialul ce poate fi accesat la link-ul indicat mai sus);  în document nu se consemnează existenţa vreunui monument al eroilor în perimetrul cimitirului morţilor de război.

Ţinînd cont de cele precizate, menţionăm că Oficiul nu deţine date referitoare la vreun monument care ar fi fost ridicat de Ministerul Apărării Naţionale în anul 1985 (acelaşi în care a fost realizată fişa primei inventarieri) în necropola de război de la Valea Uzului.”, se arată în răspunsul primit de la Biroul de presă al MApN

Galerie Foto:

[envira-gallery id=”100905″]
Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Festivalul Iei la Iași: Români dansând în ploaie, până la epuizare

lun iun. 24 , 2019
Ca și la primele două ediții, când au participat câteva zeci de mii de ieșeni, dar și turiști, și pe 23 iunie 2019, în ajun de Sânziene (Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul), au fost din nou foarte mulți participanți în Piața Palatului Culturii și pe pietonalul Ștefan cel Mare la cea […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News