Primăria Dărmănești a acordat aviz favorabil pentru manifestările care vor avea loc pe 25 octombrie la Valea Uzului


“Cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc! Asociația Calea Neamului a primit din partea Primăriei Dărmănești aviz favorabil pentru manifestările dedicate cinstirii Eroilor Români, care vor avea loc de Ziua Armatei, 25 octombrie, începând cu ora 17, în Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului.

Alături de noi va fi Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe precum si români de pe întreg cuprinsul țării. Bravii noștri moldoveni din Dărmănești, Comănești, Dofteana si din împrejurimi ne vor aștepta ca frați buni ce ne sunt, cu brațele deschise.

Primăria Dărmănești a acordat aviz favorabil pentru manifestările care vor avea loc pe 25 octombrie la Valea Uzului
Primăria Dărmănești a acordat aviz favorabil pentru manifestările care vor avea loc pe 25 octombrie la Valea Uzului

Deja în toată zona s-a sunat adunarea!
În 25 octombrie aniversăm așa cum stie toată lumea eliberarea totală a Ardealului de sub ocupația horthystă, declarându-se astfel această dată ca fiind Ziua Armatei, dar si luptele încununate de Glorie ale trupelor române din Primul Război Mondial care au avut loc pe întreg cuprinsul Văii Uzului, inclusiv în data de 25 octombrie, anul 1916.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Valea Uzului a fost de-a lungul Istoriei un obiectiv strategic deosebit de important, inclusiv în cele două Războaie Mondiale si după cum se vede, este și acum.
Așadar, 150 de Torțe pentru Eroi; Rugăciune, Cântec și Cuvânt, pentru Eroi. Mergem la Valea Uzului, cu Mihai Eminescu si Avram Iancu, simbolurile Luptei, Nemuritorii.
Doamne ajută!“

Autor: Mihai Tîrnoveanu, mihaitirnoveanu.ro

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.



Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)