“Cer Ministerului Afacerilor Externe al României să se sesizeze de urgenţă în legătură cu cazul doamnei Camelia Smicală, cetăţean român stabilit în Finlanda, şi al celor doi fii ai săi, Mihai şi Maria Jalaskoski, în vârsta de 13, respectiv 12 ani.
În repetate rânduri, doamna Smicală a cerut repatrierea sa şi a celor doi copii, solicitând statului român protecţie în acest caz, dar răspunsul primit atât din partea ambasadei României la Helsinki, cât şi din partea Ministerului Afacerilor Externe a fost unul negativ sau de tergiversare faţă de situaţia gravă în care mama şi cei doi minori se află.Cazul Cameliei Smicală reprezintă o discriminare pe care Statul Român, prin delegaţii Ambasadei României la Helsinki şi prin Ministerul Afacerilor Externe, o produce.
Astfel, în regim de urgenţă trebuie să se ia act de situaţia gravă în care se află cei trei cetăţeni români, demarându-se procesul de repatriere şi respectându-se drepturile şi interesele acestora.
Întrucât cei doi minori, împreună cu mama lor, deţin cetăţenie română cu domiciliu legal în Piatra Neamţ, consider că de urgenţă trebuie să fie demarate procedurilor de eliberare a documentelor necesare pentru repatrierea celor trei cetăţeni români, drept garantat prin Constituţie.”, se arată în declarația de presă a deputatului Daniel Gheorghe
- 11 iulie 1848 – Lajos Kossuth cere recrutarea de soldați pentru armata ungară, inclusiv din Transilvania, ceea ce provoacă rezistență la recrutare din partea românilor - 11 iulie 2025
- 10 Iulie 1773 – Raportul împăratului Iosif al II-lea menționa că multe familii de români au emigrat în Moldova sau Țara Românească - 10 iulie 2025
- 10 Iulie 1667 – document scris în limba maghiară veche care menționa că pe teritoriul Austriei de azi locuiau valahi - 10 iulie 2025