Miercuri, 11 decembrie 2019, Parlamentul României a respins desfiinţarea SIIJ!
Faptul că Iohannis avea un interes personal pentru desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), încălcând astfel (n.r. pentru a câta oară!!??) Constituția României, o știau cred până și câinii comunitari.
“Iohannis are interes personal în desființarea SIIJ: Prin iulie, Iohannis intra din nou cu cizma în Constituție și ridica vocea la Guvern pe același subiect al desființării SIIJ: „Toată lumea (!?) a înţeles bine că SIIJ este o anomalie (!?), nu trebuie să existe! Deci guvernul trebuie să vină urgent cu o iniţiativă legislativă care să reglementeze această anomalie.”, decreta vehement Iohannis”, scrie justitiarul.ro
“Plenul Senatului a respins, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege al USR care prevedea desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție (SIIJ). Au fost 43 de voturi pentru respingerea inițiative legislative, 27 de voturi „pentru” adoptare și trei abțineri. “, scrie cotidianul.ro
Unul dintre motivele principale pentru care cei din spatele Marelui Mut s-au opintit să-l reașeze pe tronul coloniei numită România, era și acesta al desființării SIIJ. Omerta și mafia din sistemul de justiție din România trebuiau neapărat să continue pentru ca anumite grupuri de interese să-și păstreze nu doar puterea, averea, și construcțiile de tip mafiot infiltrate prin diferite instituții ale statului, ci ba chiar și libertatea. Dacă tot acest castel de cărți de joc se cutremură, se năruie naibii toată șandramaua mafiei politico-justițiaro-securiste.
Citiți și:
Nelegiuții vor desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ)
Cazul Iohannis-magistrați-FDGR succesor în drepturi al unei organizații naziste în anchetă la SIIJ
- 2 Iulie – T𝐫𝐞𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐢̂𝐧 𝐯𝐞𝐬̦𝐧𝐢𝐜𝐢𝐞 𝐚 𝐢𝐥𝐮𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯𝐨𝐢𝐞𝐯𝐨d Ștefan cel Mare, manifestare organizată de Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui - 2 iulie 2025
- A.D. Xenopol Remembered: Historian of Romania, Philosopher of Europe - 1 iulie 2025
- 27 Iunie 1944 – Trei români au fost legați de stâlpi și împușcați de către armata horthystă la Sighet, jud Maramureș - 29 iunie 2025