Ministerul Educaţiei şi Cercetării lansează campania „Meseria face diferența!”

Această campanie are drept scop prezentarea celor mai relevante meserii în care se pot forma absolvenții de clasa a VIII-a, dar și avantajele pe care le oferă învățământul profesional și profesional dual. Campania „Meseria face diferența!” se va încheia pe data de 11 martie, de Ziua Națională a Meseriilor.

Săptămânal, prin intermediul acestei campanii, Ministerul Educației și Cercetării împreună cu Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic vor prezenta meseriile care pot face diferența. Toate materialele vor fi vizibile pe site-urile alegetidrumul.ro și edu.ro.

Campania „Meseria face diferența!” se va derula în toată ţara, iar printre acţiunile propuse de către inspectoratele şcolare se regăsesc:
-acţiuni comune ale unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic, ale inspectoratului şcolar județean, ale Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, ale operatorilor economici privind consilierea şi orientarea şcolară şi profesională a elevilor;
-caravane ale meseriilor;
-concursuri școlare de tip „Atelier de creație” sau „Atelier de robotică”;
-vizite ale elevilor din unităţile de învățământ gimnaziale din judeţ la operatorii economici care asigură pregătirea și/sau practica în învăţământul profesional şi profesional dual;
-ateliere de informare pentru profesorii diriginţi ai claselor a VII-a și a VIII-a.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

În următoarea perioadă, Ministerul Educației și Cercetării, inspectoratele școlare și instituțiile de învățământ vor organiza, cu ocazia Zilei Naționale a Meseriilor, o serie de evenimente care să contribuie la creşterea vizibilităţii şi atractivităţii învăţământului profesional, tehnic și profesional dual în rândul viitorilor absolvenţi de clasa a VIII-a.

„Educaţia şi formarea profesională au un rol fundamental în crearea şi dezvoltarea unei societăţi bazate pe competenţe. Nu putem fi nepăsători la evoluţia tehnologică din ultimii ani, deci trebuie să devenim proactivi, să luăm decizii bine fundamentate pentru ca elevii noştri de gimnaziu să-și poată continua studiile urmând un traseu educațional corect”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

Reaminitim că învăţământul dual a fost introdus începând cu anul şcolar 2017-2018, an în care s-a înregistrat un număr de 2.268 elevi în prima promoţie pentru această formă de organizare a învăţământului profesional.

Datorită eforturilor comune ale tuturor celor implicaţi, sprijiniţi de Ministerul Educaţiei şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, numărul elevilor din învăţământul dual a crescut, ajungând în anul şcolar 2019-2020 la 12.908 elevi, aproape dublu faţă de anul şcolar precedent.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Tâmpiții care "conduc" țara ne transformă "pas cu pas" în Ungaria? Examenele de licență, doctorat și master, de acum și în maghiară!?

mar feb. 11 , 2020
Deși Ungaria a asimilat forțat cel puțin un milion de români care au avut neșansa ca să rămână încă captivi pe teritoriul Ungariei la începutul secolului trecut, asta și prin largul concurs al marilor puteri europene care au lăsat la discreția unui stat abuziv, opresiv și cu o politică șovină, […]

Poate vă place și:

libris.ro