Am fost la Bălți, acolo unde grija pentru tancuri și alte relicve sovietice, e mai importantă decât situația oamenilor
Sărbătorirea a 102 ani de la Prima Declarație de Unire a Basarabiei cu România, o declarație semnată pe 3 martie 1918 în clădirea Zemstvei ţinutului Bălţi, mi-a creat prilejul de a vizita pentru prima oară acest oraș din nordul Republicii Moldova.
Mi-am propus să ajung cu mult mai devreme decât ora la care erau programate manifestările din fața primăriei din Bălți, tocmai pentru a avea timp pentru a lua pulsul orașului, la pas, așa cum îmi place mie de multe ori s-o fac și prin timpul deplasărilor prin toată România.
Dacă politicienii sau presa te mint pe față fără niciun pic de ezitare, ceea ce vezi cu ochii tăi și simți pe pielea ta, sunt adeseori adevăruri de necontestat cu care trebuie să te confrunți. De cele mai multe ori, o vizită la pas printr-un oraș este mai mult decât suficient pentru a lua pulsul orașului.
La Bălți m-a izbit impactul cu o atmosferă pe alocuri cu iz sovietic, amestecat timid cu încercări stângace de modernizare. Un oraș de provincie, cu reguli oficiale stricte, dar pe care nimeni nu se obosește să le respecte, cu un soi de confuzie urbană, atât din punct de vedere arhitectonic, cât și cultural, cu mare parte din populație rusificată (n.r. chiar și cu românii te poți trezi să-ți vorbească pe la mijlocul propoziției în limba rusă), cu multă sărăcie și deznădejde.
La câțiva pași de primăria orașului Bălți, spre o impunătoare zonă pietonală, tronează sfidător un tanc sovietic, în fața căruia arde o flacără vie de dimensiuni apreciabile, în care arde neîncetat gazul. Pe tanc, sunt vizibile pe ambele laterale ale sale însemne sovietice.
Urmăriți Glasul.info și pe Google News
Prin spatele tancului se poate ajunge într-un parc de dimensiuni uriașe, în care sute de ruși expuneau pe jos la vânzare tot felul de vechituri de prin casă, mărunțișuri, haine vechi, în cadrul unui soi de talcioc al săracilor.
Era o priveliște terifiantă: la distanță mică de tancul lustruit și sulemenit pentru propragandă filosovietică, și în fața căruia ardea gazul de pomană, sute de ruși cu priviri goale vindeau de prin casă lucruri ca să poată supraviețui.
Câte din familiile care se chinuie să supraviețuiască vânzându-și lucruri de prin casă într-un talcioc ambulant ar fi putut trăi cu banii de gazul ars de pomană în fața unei relicve sovietice precum acea fierătanie oribilă de tanc sovietic?
Da, am fost la Bălți, acolo unde grija pentru tancuri și alte relicve sovietice, e mai importantă decât situația oamenilor…
Galerie Foto:
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
