libris.ro

Comemorarea anuală a foștilor deținuți politici și luptători anticomuniști a adunat la Iași generații diferite împreună

Luni, 9 martie 2020, începând cu orele 12:30, la monumentul închinat în memoria foștilor deținuți politici și luptători anticomuniști de lângă Biserica Metocul Maicilor de pe bulevardul Independenței din Iași, a început comemorarea anuală a foștilor deținuți politici anticomuniști, în cadrul unui eveniment organizat de către Liga Studenţilor (LS IAȘI), alături de Societatea Studenților Teologi din Iași (SSTI) și Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) – filiala Iași.

A fost oficiată o slujbă religioasă în fața monumentului amplasat lângă Biserica „Sf. Parascheva” – Metocul Maicilor de pe bulevardul Independenței din Iași, unul dintre locurile reprezentative ale rezistenței anticomuniste a studenților și elevilor ieșeni, aceștia fiind adăpostiți și ajutați permanent în acei ani tulburi de preotul paroh Ioan Tatulea, fost deținut politic anticomunist la rândul său.

Monumentul din Iași închinat în memoria victimelor regimului comunist

Citește și: Ziua foștilor deținuți politici anticomuniști, comemorată la Iași lângă Biserica Metocul Maicilor de pe bulevardul Independenței

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


La comemorare și-a făcut apariția și primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, care a rostit la rândul său o scurtă alocuțiune, în memoria foștilor deținuți politici și luptători anticomuniști.

Această comemorare a fost prilejul ca generații despărțite de multe decenii de viață între ele să stea alături unele de altele, ba chiar mai mult decât atât, tineri studenți de la facultatea de istorie să aibă ocazia să stea față în față cu o istorie vie: foști deținuți politici și luptători anticomuniști, trecuți prin calvarul închisorilor comuniste, prin iadul de la Canal, acolo unde și-au îngropat colegii de suferință…

În societatea de azi, sunt tot mai rare aceste ocazii din păcate, când tinerii pot asculta o istorie orală direct de la sursele vii, de la depozitare vii de informații, istorii și mărturisiri pe care nu le prea poți găsi deloc prin cărțile de istorie.

Membrii Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) – filiala Iași

Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) – filiala Iași, domnul Duca Laurențiu, a ținut un scurt discurs în fața asistenței prezente pentru a comemora foștii deținuți politici și luptători anticomuniști:

„Prea Sfințiile Voastre, domnule primar, onorată asistență, stimați invitați

Azi, 9 martie, ziua pomenirii celor 40 de sfinți, a fost decretată și „Ziua Deținuților Politici”, care în cumplitul iad comunist, la fel ca și cei 40 de mucenici și-au sacrificat viața pentru credința strămoșească și libertatea țării.

Au fost vremuri grele, vremuri de restriște, de luptă și suferință pentru toți cei care au înțeles că pentru salvarea credinței strămoșești, a demnității acestui neam și a libertății țării merită și trebuie să te sacrifici.

Mulți din păcate nu au mai ieșit vii din iadul închisorilor comuniste, osemintele lor umplând gropile comune. Pentru aceștia, ziua de azi constituie o minimă recunoaștere de cinstire, iar pentru noi o datorie de onoare și chiar o obligație.

Poate că pentru noi aceștia de aici Dumnezeu a dorit altceva: să trăim pentru a nu lăsa ca neuitarea să se aștearnă pe memoria lor, pentru a povesti celor de azi și mai ales tinerilor despre crimele ce s-au petrecut în urmă cu 60 de ani și pentru ca dânșii la rândul lor să nu mai permită repetarea atrocităților.

Acest monument ridicat cu trudă dar și cu sprijinul autorităților locale dorește tocmai să redea realist, dramatic, chiar jertfa celor care nu mai pentru a ne permite nouă cei de azi, dar și generațiilor viitoare, păstrarea unui moment de reculegere, aprinderea unei candele în memoria marilor sfinți ai închisorilor.

Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) – filiala Iași, domnul Duca Laurențiu

Acolo, în spatele gratiilor și a sârmei ghimpate, toți cei închiși erau de toate etniile și cultele religioase, dar pentru toți a existat un singur Dumnezeu. Dorim ca sacrificiul lor să fie în special un exemplu pentru toți tinerii și sperăm ca în viitor să facă mai mult pentru România decât am făcut-o noi, bătrânii. Să fie mai buni, mai drepți, mai inteligenți și cu mai multă credință în Dumnezeu și viitorul țării.

Îmi plec capul cu pioșenie în amintirea celor care nu mai sunt, iar vouă celor rămași vă doresc sănătate, bătrânețe liniștită și pace!”, a rostit în fața asistenței prezente, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) – filiala Iași, domnul Duca Laurențiu


Galerie foto:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info