Tocmai acolo unde cu ceva timp în urmă președintele Klaus Iohannis împărțea cu dărnicie premii și decorații celor din sistemul de sănătate publică de la Suceava, este acum cel mai mare haos care ține zilnic capul de afiș al publicațiilor scrise, sau cel al televiziunilor.
“Gheorghe Flutur, trecut drept “medic” pe lista de testare pentru coronavirus, la Spitalul din Suceava”, a scris dcnews.ro
“Fals în acte pentru testare specială. Șeful CJ Suceava, declarat medic în acte”, a scris ancheteonline.ro
“Flutur a fost trecut drept medic pentru testarea la COVID 19. Cum a reacționat Orban”, a scris evz.ro
Deși am văzut încă de ieri informația în presă, am așteptat până s-a confirmat oficial că într-adevăr a fost posibilă o asemenea potlogărie la Suceava în sistemul public de sănătate.
Nota noastră: Și ne mai mirăm că avem atâția medici și alte cadre medicale infectate, când prioritățile de testare pentru COVID-19 sunt iată, fentate în cel mai pur stil al mafiei portocalii? Noroc că nu mai este pe cai mari și Elena Udrea prin viața politică, altfel ne-am fi trezit dracului cu niște defilări prin spitale în costume mulate de latex…
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania: RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
Sub titlul “ROexit – NECESITATE, sau NEBUNIE”, fostul șef SPP, generalul Dumitru Iliescu publică pe contul său de socializare un șocant material în care afirmă printre altele și că “ne-a interzis UE să mai construim spitale de stat. Da, au dat o Directivă prin care ne-au interzis, asa cum au […]