A existat o vreme când antiromânii își pierdeau cetățenia română dacă acționau împotriva României

Se împlinesc 95 de ani de la moartea fostului primar al municipiului Iași din perioada 1914-1916,  omul politic și juristul român George G. Mârzescu. La 12 mai 1926 se stingea unul dintre cei mai apreciați politicieni ai vremii, după cum ne relata Ion Gh. Duca:

 „singura personalitate populară din acele vremuri deoarece, în calitate de primar al Iașului (27 aprilie 1914 – 14 decembrie 1916) și de șef al organizației liberale locale, a făcut eforturi deosebite pentru încartiruirea refugiaților și aprovizionarea populației”, spunea Ion Gh. Duca despre ieșeanul George G. Mârzescu

George G. Mârzescu își căpătase o anumită popularitate, mai ales printre românii proveniți din țările din jurul României, pentru faptul că acesta a fost inițiatorul Legii privind dobândirea și pierderea naționalității române (24 februarie 1924). În lunga sa carieră politică, George G. Mârzescu a mai ocupat funcțiile de ministru de interne între 29 noiembrie 1918–12 septembrie 1919, respectiv de deputat (n.r. 1907 și 1912).

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


perfect-tour.ro

Citește și: Retragerea cetățeniei românești pentru cei care au trădat interesele românești în Basarabia și Bucovina de Nord

Prin legea Mârzescu, se putea așadar atât dobândirea, cât și pierderea naționalității române. Și sunt din păcate o grămadă de cazuri, mai ales în anii tulburi de după 1940, când Monitorul Oficial al României este plin de asemenea decrete de stat prin care unor cetățeni care au acționat împotriva intereselor României, li s-a retras cetățenia română.

Spre exemplu, la data de 20 aprilie 1943, in Monitorul Oficial al Romaniei, erau publicate doua decizii de retragere a “nationalitatii” romane pentru doi astfel de tradatori ai intereselor romanesti in Basarabia.

La 20 aprilie 1943, in Monitorul Oficial al Romaniei, erau publicate doua decizii de retragere a nationalitatii romane pentru doi astfel de tradatori ai interselor romanesti in Basarabia.
La 20 aprilie 1943, in Monitorul Oficial al Romaniei, erau publicate doua decizii de retragere a nationalitatii romane pentru doi astfel de tradatori ai interselor romanesti in Basarabia.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 12 books


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

La 13 mai 1806 murea Samuil Micu, filozof iluminist român, reprezentant al Școlii Ardelene

mie mai 13 , 2020
La 13 mai 1806 (n.r. după unele surse la 13 martie) murea la Buda, în Ungaria (n.r. pe atunci cunoscută încă sub numele său german, Ofen), Samuil Micu, filozof iluminist român, reprezentant al Școlii Ardelene. Samuil Micu, supranumit și Klein sau Clain, pe numele laic Maniu Micu, a fost nepotul […]
La 13 mai 1806 murea Samuil Micu, filozof iluminist român, reprezentant al Școlii Ardelene

Poate vă place și:

libris.ro