Încă un protest împotriva mafiei lemnului


“Alianța pentru Unirea Românilor organizează sâmbătă 13 iunie, începând cu ora 12, pe strada Austriei din Rădăuți (jud. Suceava), la fabricile Egger si Schweighofer, o manifestație de protest împotriva MAFIEI LEMNULUI care căpușează una din principalele resurse ale țării.

Codrii Bucovinei sunt exploatați în mod nesustenabil, fără preocupare față de mediu și comunitățile locale, de companii străine ce au găsit în România nu doar păduri ieftine, ci și guverne ieftine care le protejează interesele.

Cetățeni onești, jurnaliști responsabili și anchetatori independenți au demonstrat existența unor grupuri infracționale organizate specializate în deturnarea licitațiilor publice, evaziune fiscală, concurență neloială și tăieri ilegale de arbori.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

O mare parte din masa lemnoasă exploatată ilegal sau abuziv de aceste grupări infracționale ajung într-o formă sau alta în curtea fabricilor unor companii ca Egger, Schweighofer sau Kronospan. Beneficiind de protecție politică la cel mai înalt nivel, aceste companii își permit să facă în România ceea ce nu îndrăznesc să facă în Austria: să exploateze în mod sălbatic o resursă a întregii comunități și să utilizeze procese tehnologice foarte poluante.

„De la Austria, ca de la orice altă țară a Uniunii Europene, România trebuie să preia cât mai multe bune practici din orice domeniu, inclusiv în materie de protejare a pădurilor și de dezvoltare durabilă. Nu ne dorim altceva decât ca și în România să se aplice cele mai înalte standarde europene de protecție a pădurilor, de utilizare a unor procese tehnologice cât mai puțin poluante în industria lemnului și să nu se mai taie ilegal” a declarat George Simion, copreședintele A.U.R.”, se arată în comunicatul AUR trimis pe adresa redacției noastre

 

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.



Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)