Harta României Întregi va fi arborată la intrarea în Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului!

Harta României Întregi va fi arborată la intrarea în Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului!
Sărbătorim 1 Decembrie lângă Eroii care au făcut România Mare, lângă Crucile lor ce se vor a fi dărâmate, care sunt tranzactionate politic de UDMR.

Noi nu negociem nimic, nici sângele nici Jerfta, suntem umărul care țin în picioare cele 52 de Cruci si Monumentul, suntem brațul Eroilor din acest Timp, iar peste noi nu s-a trecut si nici nu se va trece, indiferent de ce parlamente si guverne au fost si vor fi!

Suntem împreună cei care nu se lasă, cei ce nu fac compromisuri, cei care spun ,,Pe aici nu se trece”! Peste Liniile de apărare si de afirmare ale Identității si Libertății Românești nu se trece. Suntem în tranșeele acestei Lupte. Fără circ, fără interese politicianiste, fără interese de partid. Avem un Ideal în schimb, Idealul Libertății de a fi Român, iar această Libertate o exercităm prin ultima redută care ne-a mai rămas, Cultul Eroilor.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

De pe această baricadă care încă este Prezentă în adâncul Sufletului multor români, se va putea reconstrui Totul. De o vom pierde si pe aceasta, în zadar va fi totul. Nimic nu se poate construi, reconstrui, fără rădăcini. Dacă nu se pornește de aici, orice demers e doar zgomot, gălăgie nu numai în zadar, ci contra Sensului românesc, identitar.

Ni se dărâmă repere, ni se închid iarăși Sfinții, ni se martirizează din nou Martirii, ni se închid în uitare Luptătorii. Crucile si Memoria lor se clatină odată cu Țara, odată cu existența noastră ca Popor Român.

De aceea zic, din nou si din nou, să mergem la Un Cimitir, pentru Viața de Român, pentru cei care au căzut pentru viața noastră de români, cu Drapelul de Luptă al Regimenutului 15 Infanterie, cu Harta României Întregi, cu Sufletele voastre curate ca apa de Izvor și cu Dumnezeu Înainte pentru Biruința Neamului Românesc!
Împotriva tuturor si pentru Țară!

Autor: Mihai Tîrnoveanu

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Culmea campaniei PNL –să bagi ţara în cea mai mare criză sanitară şi să promiţi investiţii în sănătate

mar nov. 24 , 2020
“Culmea campaniei PNL –să bagi ţara în cea mai mare criză sanitară şi să promiţi investiţii în sănătate Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, luni, 23 noiembrie, că PNL îşi propune să construiască trei spitale regionale şi alte 10 spitale judeţene, condiţionat, evident, de votul românilor din 6 decembrie. Împreună cu […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News