Comuna Mărgău, unică în România prin „limba gumuțească”, o limbă pe care n-o mai înțelege nimeni în afara localnicilor
Comuna Mărgău este situată într-o zonă montană, dominată de proximitatea Munților Vlădeasa, reprezentând 3,17% din suprafața județului Cluj.La nivel național și chiar internațional, comuna Mărgău, din județul Cluj, este faimoasă pentru două lucruri: pentru:
1) „Limba gumuțească”: este vorba de jargonul geamgiilor din acest sat care, la un moment dat, formau o breaslă care vindea și instala geamuri în toată țara. Vocabularul fantezist al „gumuțeascăi” nu are nicio legătură cu cuvintele din limba română, astfel încât geamgiii mărgăuani nu erau înțeleși de alții.
2) Festivalul „Măsurișul oilor”: un festival în Valea Firii, satul Răchițel, la care participă toată comuna și chiar din comunele învecinate
Oamenii de aici sunt speciali atât prin limba gumuțească pe care o vorbesc, cât și prin diverse tradiții mai deosebite decât prin părțile locului:
“În com. Mărgău, jud. Cluj, mănunchiuri de flori (garofițe, floricele roz, uneori și trifoi) culese în ziua de Sânziene, aranjate în formă de cruce, sunt amplasate, pentru protecție, la ușa casei, lăsându-se până în anul următor.”, se arată într-un comunicat al Ministerului Culturi
Deși acestea sunt locurile natale ale lui Emil Boc, mascota folosită de Traian Băsescu pe post de surogat de premier, până de curând, Emil Boc pierdea aici continuu alegerile. Zona a devenit doar de curând una proaspăt ajunsă fief liberal.
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro) Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram
Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.