Un fost parlamentar din Ucraina, Ilia Kiva, a prezentat pe un canal de Telegram o hartă a Ucrainei pe care susține că a văzut-o la televiziunea de stat poloneză, TVP 1. Să avem de a face cu negocieri secrete din care România iese iar “prostul Europei” și al istoriei? Cu Polonia și Ungaria care-și recuperează integral teritoriile și noi să avem iar de pierdut?
Potrivit fostului parlamentar ucrainean, Ilia Kiva, harta este rezultatul negocierilor dintre Rusia și Occident, harta fiind însoțită de următorul comentariu:
„Harta arătată pe canalul polonez de televiziune. Tot ce-am vorbit înainte și pentru ce Vestul este pregătit”.
Ilia Kiva
Fostul parlamentar nu a dat însă niciun fel de lămuriri legate de contextul în care a fost afișată harta respectivă de către televiziunea de stat poloneză TVP 1. La cum reiese grafic de pe harta respectivă, Poloniei i s-ar returna vestul teritoriului Ucrainei, Ungariei i s-ar “cuveni” Transcarpatia, iar României doar Bucovina de Nord, în timp ce Sudul Basarabiei ar reveni Rusiei.
Dacă într-adevăr au loc asemenea negocieri și România n-are iar loc la masă, înseamnă că din cauza politrucilor care ne conduc, țara noastră iar este cârpa Europei. Iată de ce la anumite momente cruciale în istorie, țara nu trebuie lăsată pe mâna Bulailor, a Chichirăilor, a Fritzilor, a Colibanilor, a Closetelor, etc, etc
- 14 Iulie 1910 – În Lupşa (Alba) jandarmii unguri în goana după tricolor năvăleau la petreceri şi nunţi şi le sfârtecă ţăranilor hainele şi steagul de năfrămi de mătase, care erau legate de prăjină cu pănglicuţe tricolore, bătându-i şi arestându-i - 14 iulie 2025
- Mihai Viteazu trece de la 13 iulie 1601 prin Satu Mare cu 8000 de mercenari aflaţi sub comanda sa, după care îşi stabileşte tabăra pentru popas pe câmpia Moftinu Mic - 13 iulie 2025
- 12 iulie 1907 – Jandarmii unguri sfârtecă rochia domnișoarei Sofia Cercel pentru că avea în cusătură cele trei culori românești - 12 iulie 2025