Vineri, 08 iulie 2022, conducerea Partidului S.O.S România a dat publicității un comunicat de presă prin care emite practic un ultimatum de 24 de ore pentru domnul Virgil Popescu, de la Ministerul Energiei, cu privire la închiderea celei mai mari mine de cărbune din România, cea de la Cariera Roșia, din județul Gorj.
Redăm integral comunicatul de presă, intitulat “Sesizarea/Somație cu privire la Cariera Roșia, jud. Gorj, formulată de Partidul S.O.S. România și Senatorul Diana Iovanovici-Șoșoacă”:
“Domnului Ministru VIRGIL POPESCU
Ministerul Energiei
Stimate Domnule Ministru,
Încă de anul trecut când am fost în audiență la dumneavoastră, v-am spus că se va ajunge la situația din prezent. Am fost unicul senator care v-a avertizat că atentați la siguranța energetică națională și că puneți în pericol independența eneregetică a României.
Într-o perioadă critică a sistemului energetic, tocmai când se vorbește aproape zilnic de necesitatea asigurării independenței energetice a României, o problemă de siguranță națională, Tribunalul București a suspendat acordul de mediu al Carierei Roșia înainte de judecarea pe fond.
Trebuie menționat faptul că această carieră de la Roșia este cea mai mare din țară, și consecința directă a închiderii ei ar însemna că România nu va avea stocurile de lignit pentru iarnă.
Este cunoscut faptul că doi membri ai USR între care și fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, s-au deplasat pe data de 1 iulie la Gorj și au solicitat Poliției închiderea Carierei Roșia, punând astfel în pericol asigurărea independenței energetice a României.
Cea mai mare carieră de cărbune din România, respectiv cea de la Roșia, s-a trezit cu activitatea suspendată de către Tribunalul București pe 17 iunie, închiderea efectivă având loc pe 1 iulie, atunci când doi dintre liderii USR-ului au venit la Gorj și au sunat la 112, cerând Poliției să oprească utilajele miniere.
Protestăm împotriva acestor decizii sinucigașe, de sabotaj antinațional din partea USR și ale altor politicieni care își doresc distrugerea mineritului românesc. Este o atitudine antinațională, îndreptată împotriva independenței energetice a României, o atitudine care vulnerabilizează România într-o perioadă critică a sistemului energetic la nivel european și mondial.
Înainte de a finaliza judecata pe fond, cu o motivare penibilă, instanța pune în pericol mii de locuri de muncă, adâncind în același timp și criza energetică a României.
Fiindcă decizia instanței este una executorie, Cariera Roșia este închisă de câteva zile, iar Complexul Energetic Oltenia are deja probleme în asigurarea cărbunelui pentru termocentrale.
Având în vedere cele expuse, Partidul S.O.S România vă somează ca în termen de maxim 24 de ore, lucrurile să reintre pe făgașul normal, în caz contrar vom sesiza organele competente și vom demara acțiunile care se impun atât împotriva dumneavoastră, cât și împotriva tuturor factorilor politici implicați în subminarea economiei naționale
Partidul S.O.S România
Președinte
Senator Diana Iovanovici-Șoșoacă”
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri