O nouă campanie a Grupului Civic Gorj: „Stop închiderii energiei pe cărbune!”

Grupul Civic Gorj inițiază o noua campanie, de această dată pe tema energiei bazată pe cărbune și propune o nouă țintă, anul 2040, pentru decarbonizare, așa cum se întâmplă în țări precum Germania.

„În urma discuțiilor cu membrii Grupului Civic Gorj am decis demararea campaniei de sprijin pentru Gorj „Stop închiderii energiei pe cărbune”, și propunerea unei noi ținte, anul 2040, pentru decarbonizare, o țintă mult mai realistă care poate constitui răgazul de timp necesar pentru crearea unor alternative energetice reale, atât pentru județul Gorj cât și pentru sistemul național. De asemenea, vom susține minerii și energeticienii în lupta lor pentru aplicarea legii 197/2021! Facem apel la gorjeni să sprijine acest demers, cu implicații profunde pentru viitorul nostru și al copiilor noștri”, se arată în comunicatul Grupului Civic Gorj.

Grupul Civic Gorj a fost implicat în ultimii ani în mai multe acțiuni, precum campania privind tăierile ilegale de păduri „Cerem dreptate pentru păduri”, solicitând autorităților actualizarea SUMAL (sistemul de urmărire a materialului lemnos), campania privind depozitul de deșeuri de la Târgu Jiu, „Vrem aer curat”, solicitând depozitarea și tratarea corespunzătoare a deșeurilor și respingerea construirii celulei 3 a depozitului, campania „Împreună pentru Calea Eroilor” privind modernizarea Căii Eroilor, monument istoric transformat în șantier de mai bine de trei ani, calitatea lucărilor efectuate și dezastrul existent astăzi la Târgu Jiu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Campaniile au fost realizate exclusiv cu sprijinul membrilor Grupului Civic Gorj, profesioniști în domeniile în care activează, ca reacție la derapajele autorităților locale, județene și centrale. Redacția MAGAZIN CRITIC

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 22 Books


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Lasă un răspuns

Next Post

Trotinetele LIME au început să fie vandalizate la IAȘI

lun iul. 18 , 2022
Nu a trecut mult timp de la introducerea trotinetelor LIME și BOLT în Iași, și acestea au început să fie vandalizate încă din primele zile: aruncate în Bahlui sau prin locuri izolate prin vegetație deasă și înaltă, trântite și izbite de asfalt sau de borduri, etc În cursul dimineții de […]
Trotinetele LIME au înacceput să fie vandalizate la IAȘI

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News