Agitație mare în presa maghiară și în cea aservită primarului evazionist de la Carei, datornicul la bugetul de stat, Kovacs, președintele UDMR. Reprezentanții UDMR nu vor să respecte legislația românească și atunci când sunt prinși asupra faptei se victimizează iar cei care demască ilegalitățile lor sunt etichetați ca fiind antimaghiari. Nu a scăpat nici Jandarmeria Română de elucubrațiile lor.
Așa au procedat și în 12 aprilie 2023 atunci când au organizat o dezvelire de grup statuar fără a deține avize legale. Au invitat și președinta Ungariei precum și un vicepremier pentru a le gira ilegalitatea.
În goana lor după senzațional dar mai ales după împlântarea în orașele României din partea de nord-vest a așa zisei superiorități față de români, primarul UDMR din Carei și cei implicați în organizarea ilegalităților din 12 aprilie 2023 au omis să asigure traducerea în limba română atât a discursului președintei Ungariei cât și a prezentării invitaților sau a alocuțiunilor celor doi episcopi.
Aceasta este atitudinea unui primar din România față de localnici. E drept că nu este careian și nici nu mai stă în oraș de 2 ani de zile dar a fost investit ca primar al întregii comunități nu doar al maghiarilor. Ajunge doar să priviți plăcile negre cu care au fost înlocuite cele oficiale de pe clădirea Primăriei Carei pentru a vă da seama de sentimentele primarului față de statul român.
Obișnuiți cu temenele și cu atitudine servile, gruparea de udemeriști și invitații lor au rămas total șocați de faptul că românii au reacționat, că românii le-au cerut limba română în discursuri, limba română și la muzica ambientală de dinaintea orei de începere a manifestării ilegale.
Un lucru este cert și nu poate fi contestat: la o manifestare pe domeniul public din Carei, fie ea și ilegală, nu s-a asigurat traducerea în limba română pentru toate discursurile rostite, nu s-a asigurat și muzică ambientală românească. Organizatorii chiar au crezut că pot umili și sfida la nesfârșit românii.
Dar orice învăț are și dezvăț.
Pentru conformitate, Limba Română este limba oficială în România.
PS.
Mulțumesc cameramanului de la Duna Tv pentru cadrele constante.
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri