Săptămâna aceasta, deputata de Constanţa Cristina Rizea (neafiliat) a avut o nouă întâlnire la Ministerul Transporturilor, unde a primit veşti excelente despre Trenul Metropolitan Constanţa.
Ghidul de finanţare a fost lansat, iar partea bună este că judeţul Constanţa îndeplineşte toate condiţiile pentru a beneficia de acest proiect. Ce ne lipseşte? Simplu: implicarea serioasă a administraţiei locale.
În curând, deputata de Constanţa va organiza o întâlnire cu toţi actorii implicaţi în acest proiect, cu toate UAT-urile beneficiare, cu reprezentanţi ai Ministerului, pentru a-i putea sprijini în paşii care trebuie urmaţi pentru demararea cât mai rapidă a proiectului.
„Am fost la Ministerul Transporturilor unde am reluat subiectul Trenului Metropolitan pentru Constanţa. Săptămâna aceasta, Ministerul Transporturilor a lansat Ghidului Solicitantului pentru prioritatea (P6) Dezvoltarea mobilităţii sustenabile în nodurile urbane – trenurile metropolitane din Programul Transport (PT) 2021-2027.
Ce mai rămâne de făcut este ca administraţia locală să depună un proiect pentru Constanţa. Da, Constanţa îndeplineşte toate criteriile, acum e nevoie de interesul administraţiei locale cât mai rapid. În ghid se găsesc toţi paşii care trebuie făcuţi şi pe site-ul meu se găseşte proiectul de tren metropolitan Constanţa pe care echipa mea l-a făcut încă de acum 2 ani şi care a fost preluat de Ministerul Transporturilor. Gândiţi-vă ce mult ar conta aşa un tren pentru cineva care locuieşte în Mangalia, dar lucrează la Petromidia, de exemplu”, a declarat Cristina Rizea.
Sprijinirea acestui proiect de către Guvern şi Parlament este importantă pentru dobrogeni, având în vedere faptul că vor exista linii duble, electrificate care vor uni Mangalia de Constanţa şi Constanţa de Tulcea pe ruta Gara Constanţa – Tomis Plus – Ovidiu – Lumina – Aeroport Kogălniceanu – Tulcea. Vom avea de asemenea rută spre Năvodari – Cap Midia, care va trece prin Tomis Plus, Ovidiu şi Lumina unde va fi bifurcaţia spre aeroport.
”Mă bucură mult că proiectul echipei mele a contribuit la desenarea hărţii trenului metropolitan. Demararea acestui proiect mi se pare cel mai bun mod de a celebra cei 145 de ani de la alipirea Dobrogei la România. Hai că se poate!”, a declarat deputata de Constanţa.
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri