Între 15 și 16 septembrie 1940 a avut loc Masacrul de la Marca.
“O companie de honvezi, din unitatea cantonată la Șimleul Silvaniei, și-a făcut apariția în comuna Marca, din județul Sălaj, la 55 km de Zalău.
Compania era însoțită de civili maghiari din Ip, dintre care unii erau îmbrăcați în uniforme militare, pentru a nu fi recunoscuți. În zilele de 15 și 16 septembrie 1940 acești militari, sub conducerea lui Árpád Ősz drept călăuza și a lui Ștefan Incze, ambii din Ip, au împușcat pe câmp și în curțile unor case: doi evrei, trei slovaci și șase români.
Hortyştii au ucis în aceste case: 19 persoane dintre care 11 români, restul au fost evrei şi slovaci. În documentele ungare, motivul omorârii celor 11 persoane a fost retorsiunea militară.
Nici în acest caz pretextul nu era valid, deoarece în această comună nu numai că nu aveau nimic de reprimat, neîntâmplându-li-se nimic, dar prin Marca nici nu trecuse vreo subunitate a armatei ungare. “
“La 16 septembrie 1940, în Şimleul Silvaniei, au masacrat 4 ţărani români din comuna Camăr. În aceaaşi zi, Regimentul 32 de honvezi a jefuit comuna Marca şi a executat 5 ţărani români. În noaptea de 16/17 septembrie, soldaţii unguri au omorât alte 3 persoane. În total, în comuna Marca au fost ucise 19 persoane.” ( Teroarea horthysto-facsistă în Nord Vestul României, septembrie 1940 – octombrie 1944)
Este îmbucurător să vezi azi steaguri ale României afișate pe casele urmașilor celor care au înfruntat teroarea horthystă în toamna anului 1940, într-un septembrie negru, plin de crime împotriva neamului românesc, dar totodată, după cum se vede aici la Marca, în județul Sălaj, crimele s-au îndreptat împotriva tuturor celor care nu erau maghiari: români, evrei, slovaci, etc
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania: RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
În emisiunea de la Realitatea TV de duminică seara, 17 septembrie 2023, secretarul general al PRM, Daniel Tulugea, a anunţat că va trece în partidul S.O.S. România, partidul condus de către senatorul neafiliat Diana Iovanovici-Șoșoacă, și totodată a făcut o invitație publică pentru ca toți membrii PRM să se alături […]