“Coaliția” PSD-PNL aflată acum la guvernare pare destul de șubredă dacă este să ne luăm după atacurile politice și înțepăturile constante dintre parlamentarii PSD și PNL din ambele camere ale Parlamentului României. Miercuri, 25 octombrie 2023, de Ziua Armatei Române, Florian Dorel Bodog, senator al României și fost ministru al sănătății în Guvernele Grindeanu și Tudose, a sărit fix la beregata antiromânului Ilie Bolojan.
În cadrul unei declarații politice rostite de la tribuna Senatului României, Florian Bodog l-a făcut KO pe Ilie Bolojan:
“Titlul declarației mele politice de astăzi este “Democrația originală a domnului Bolojan”
Într-un interviu acordat unui ziar local, local Ilie Bolojan din județul Bihor a spus în contextul discuției despre PSD și despre alegeri că e o iluzie să credem că am putea face o majoritate cu unii care te înjură toată ziua. Liderul PNL-ist nu a specificat dacă înjurăturile se referă la faptul că orădenii au printre cele mai mici salarii din țară sau la faptul că aeroportul orădean din subordinea ta e la pământ.
Prin urmare l-aș invita spre binele orădenilor și a bihorenilor să își vadă de treaba domniei sale în acest context. Înseamnă să nu se mai repete repete numeroasele greșeli, rateuri sau abuzuri perpetuate în administrația sa cât despre opoziție la fel ca și în orice democrație adevărată ea va continua să vorbească în numele oamenilor iar majoritățile fiți sigur le vor decide cetățenii prin vot și nu domnul Bolojan”, a declarat Florian Bodog în Senatul României
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
Istorie pierdută: mercenarii (n.a. soldați plătiți) valahi din armata Regatului Poloniei (Uniunea Polono-Lituaniană), recrutați din Moldova și Muntenia Cavaleria valahă îndeplinea o funcție auxiliară, în principal misiuni de cercetare și recunoaștere, acoperirea trupelor și comunicarea dintre ele, urmărirea inamicului care fuge, dar cei cu merite pe câmpul de luptă puteau […]