Daniel Gheorghe: Noi, liberalii români, nu suntem niște “progresiști”

Una dintre puținele zvâcniri liberale de pe scena politică din România care refuză public progresismul și “beneficiile” acestuia, este deputatul Daniel Gheorghe. De câte ori are prilejul de a se exprima public, Daniel Gheorghe atrage atenția cu privire la pericolul infiltrării și în societatea românească a curentelor neomarxiste, sau așa zis progresiste.

La împlinirea a 92 de ani de la moartea lui I.C. Brătianu, deputatul liberal Daniel Gheorghe ține să lămurească public faptul că liberalii români nu sunt … niște “progresiști”.

“Ieri s-au împlinit 92 de ani de la plecarea dintre noi, la 24 noiembrie 1927, a marelui lider național-liberal și în primul rând, excepțional patriot român și erou al Reintregirii României: Ion I.C. Brătianu (1864-1927). Spun acest lucru deoarece ar trebui să ne amintim ceea ce suntem noi, liberalii români! Iar noi, liberalii români, nu suntem niște “progresiști” care au comandat un uber pentru a ajunge la sediul USR, șoferul i-a adus din greșeală la PNL iar apoi s-au apucat de iconoclasm identitar!

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Noi, PNL, suntem oameni liberi care credem în valori precum Credință, Țară, Libertate, Proprietate ori Moștenire! Liberalismul nostru, inițiat în România de către Brătieni și ceilalți mari înaintași ai noștri zideste și clădește o națiune puternică pe temelii solide! Nu uitați niciodată cuvintele marelui Ion I.C. Brătianu:” Partidul Național Liberal este organul de execuție al necesităților vitale ale Neamului Românesc!” “, a scris pe facebook Daniel Gheorghe

Foto: captură Facebook / Daniel Gheorghe
Foto: captură Facebook / Daniel Gheorghe

Nota noastră: N-am putut însă să nu remarcăm că doar cu o zi în urmă, Daniel Gheorghe și-a pierdut o parte dintre fanii săi după ce a postat pe contul său de socializare o poză în care apărea alături de Klaus Iohannis, însoțită de un mesaj în care îi ura “mult succes” președintelui în noul mandat. Ce-i drept, să condamni progresismul și să nu vezi tocmai unealta cea mai odioasă a globalismului progresist în România, vârful de lance al implementării ideologiei de gen precum și a altor progresisme mizerabile, reprezentat chiar de către Klaus Iohannis, te face să crezi că tânărul politician liberal este puțin naiv și idealist. Înainte de toate, lepădarea de Satana, de tartorul progresismului românesc, reprezentat chiar de Klaus Iohannis, cel care a declarat de curând că va depune eforturi de face România “normală” prin infestarea ei cu ideologia de gen, este condiția condiția principală de a fi credibili liberalii că nu au nimic de a face cu progresismul neobolșevic.

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

La 26 noiembrie 1917, din cauza revoluției bolșevice ruse, România era nevoită să semneze Armistițiul de la Focșani

mar nov. 26 , 2019
Armistițiul de la Focșani a fost un acord internațional încheiat între guvernele român și rus – pe de o parte – și guvernele Triplei Alianțe (n.r. Puterile Centrale), având ca obiect principal suspendarea ostilităților pe Frontul Român, pe timpul Primului Război Mondial. Armistițiul a fost semnat la 26 noiembrie/9 decembrie 1917 la Focșani. Armistițiul de la […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News