“Curtea Constituţională a amânat, miercuri, decizia privind majorarea pensiilor. Pe 22 septembrie, Parlamentul a votat creşterea pensiilor cu 40%, amendament susţinut de PSD la legea rectificării bugetare.
Legea a fost, însă, contestată de Guvernul PNL la CCR, în încercarea de a stopa această creştere.Deputatul PSD Mirela Furtună declară că adevărata intenţie a liberalilor era oricum să nu respecte decizia Curţii, chiar dacă aceasta ar fi aprobat majorarea:
“PNL nu încetează războiul pe care îl duce împotriva oamenilor de bine ai acestei ţări, care au trudit ani de zile şi care acum nu îşi permit minimul necesar pentru a trăi. Ministrul liberal al Finanţelor ne spune cu subiect şi predicat la televizor că domniile lor vor merge pe ”viziunea de liberali şi nu pe ce spune Curtea în această speţă”, pentru că nu există bani.
Pare că este aceeaşi viziune de liberalism ca a Guvernului Boc din 2010. Astfel de lucruri se întâmplă când pentru guvernanţi oamenii sunt doar cifre şi atunci când nu ştii să economiseşti la bugetul statului. Normal că nu avem bani dacă ne îndatorăm fără precedent pe zi ce trece. Dar vă întreb: A cui este vina, domnilor guvernanţi? Cine conduce ţara şi dispune bugetul?”
În programul de guvernare al Partidului Naţional Liberal, pe lângă promisiuni nerealiste şi ascunderea intenţionată a unor cifre importante, se regăsesc şi informaţiile despre pensii. Majorarea punctului de pensie din documentul liberal este în realitate o tăiere. PNL spune că, abia în 2024, punctul de pensie va fi de 1.841 lei.
Acesta este, însă, mai mic cu 34 lei faţă mărirea prevăzută chiar şi pentru anul viitor, nu doar peste 4 ani.“Suntem datori să le oferim persoanelor în vârstă, în primul rând, respectul şi recunoştinţa noastră, dar mai ales să le oferim un sprijin concret, astfel încât să le facem viaţa măcar puţin mai uşoară.
Acesta este crezul cu care noi, social-democraţii, am guvernat şi care s-a văzut şi în proiecte adevărate, pe care oamenii le-au simţit în buzunarul lor. Am crescut pensiile cu 60% în doar doi ani şi ne propunem ca până în 2024 pensia medie să ajungă la 2.480 de lei.”, spune Mirela Furtună.În anii guvernării PSD –2017-2019 – pensiile au crescut per total cu 60%, atât ca urmare a majorărilor succesive ale punctului de pensie, cât şi datorită scutirii de taxe şi impozite. Pentru mărirea acestei categorii de venituri, s-a reuşit eliminarea contribuţiilor de asigurări de sănătate pentru toate pensiile.”, se arată în declarația de presă a deputatei Mirela Furtună
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri