Deși a revenit în România la doar doi ani după ce amicii săi bolșevici falsificaseră alegerile în România și aduseseră artificial la putere cohorte întregi de alogeni și de antiromâni, o perioadă deosebit de neagră din istoria României, în timpul căreia mulți dintre românii care se opuneau acelui regim și-au găsit sfârșitul, Mihai Șora are tupeul și nerușinarea de a ne spune astăzi niște lucruri de neimaginat, mai ales că vin tocmai din partea lui, fost membru al Partidul Comunist Francez și deținător al unor funcții importante de-a lungul anilor în aparatul de stat al regimului comunist din România:
“Treziţi-vă, oameni buni! Peste doi ani nu vom mai avea alegeri libere”, scrie ziaruldeiasi.ro
Atâta hal de ipocrizie cred că nici cel mai pesimist român nu și-ar fi imaginat în decembrie 1989 că va mai exista în România. Și iată că totuși…există!
“1. PROTESTE MASIVE. 2. ANTICIPATE. Știu, conștiința multor români a amorțit, iar – logistic – opoziția la tăvălugul pesedist este încă fragilă, are nevoie de timp pentru a se structura, pentru a face față, rațional și eficace, atacurilor brutale și repetate (cazul Justiției, al Băncii Naționale ori aservirea presei sunt doar câteva exemple vizibile, vârful icebergului). Dar, oameni buni, în ritmul în care evoluează lucrurile, peste doi ani nu vom mai avea alegeri libere. Mai exact: mecanismul lor de organizare va fi într-atât de distorsionat (chiar păstrând aparențele legalității), încât vor ajunge să îngenuncheze toate instituțiile Statului. Toate. După care, în modul cel mai firesc, vor trece la anihilarea vocilor credibile din opoziție și din societatea civilă. “, scrie Mihai Șora pe facebook
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
Pe grupurile de socializare dedicate Laurei Codruța Kovesi se mobilizează gonaci de jandarmi și aspiratoare de gaze lacrimogene pentru organizarea unui masiv protest pentru susținerea lui Kovesi!? ” ANUNȚ de ULTIMĂ ORĂ – Protest de AMPLOARE pentru susținerea lui Kovesi, în Piața Victoriei Este oficial – va fi protest de […]