„Un nou început pe Calea Neamului; C.E.R.-ul, Cântarea Eroilor Români va continua. Prin Cântec și Cuvânt, sub semnul Icoanei și a Steagului Tricolor vom merge în cât mai multe localități din Covasna, Harghita, Mureș si nu numai.
La Brețcu mi-am dat seama încă odată că oamenii sunt însetați de Adevăr, de Dragoste românească și Sens. Oamenii au nevoie să-i simtă, să-i vadă în mijlocul lor pe alți români care gândesc la fel ca ei si care se străduiesc să dea si viață acelor ganduri, sentimente.
Poezia, Cântecul, scurtele cuvinte izvorâte din inimă ale celor din C.E.R. au această menire. Vom căuta să retrezim conștiințe, să mobilizăm noi resurse românești, vom încerca să dăruim un Ideal. Vom răsplăti pe fiecare copil ce se va alătura C.E.R.-ului, vom fi recunoscători fiecărui om care va păsi alături de noi. Cu ajutorul lui Dumnezeu si cu speranța că vom avea resursele materiale necesare, vom merge Înainte.

Mulți propun acestui popor român atât de greu încercat programe minunate, economice, sociale, de tot felul. Noi îi propunem un Ideal, idealul Libertății de a fi Român, Idealul Național, dobândirea, întărirea, perpetuarea Caracterului de român, dragostea față de Eroii, Martirii si Voievozii Neamului, față de ortodoxie, de simbolurile naționale.
Din acest Caracter, din această Dragoste, se naște Libertatea de a fi Român, iar din această Libertate, va renaște totul. Fără acest ”teren fertil” orice ”program”, orice ”soluție” minunată se va nărui, va fi o formă fără fond, rămasă prinsă pe o simplă foaie de hârtie. Fără Sufletul Neamului orice zid, orice ”armată”, orice faptă, se va nărui. Pe acesta trebuie să-l reclădim în popor, pentru ca el, poporul, să fie viu, liber.
Doamne ajută!”
Autor: Mihai Tîrnoveanu
- 9 Aprilie 1942 – Horthyștii unguri i-au înjugat pe premilitarii români la grapă și au grăpat cu ei 4 jugăre - 9 aprilie 2025
- Anamaria GAVRILĂ: „Toți cei care sunt împotriva sistemului sunt cenzurați.Conturile lor sunt închise. Postările dispar” - 8 aprilie 2025
- 7 Aprilie 1908 – Prigonirea tricolorului românesc. Preot osândit la închisoare pentru tricolorul românesc! - 8 aprilie 2025