10 mai: Diferență între versiuni

Sari la navigare
Sari la căutare

1877 Senatul României adoptă declarația de independență a României proclamată de Mihail Kogălniceanu în fața Adunării Deputaților pe 9 mai 1877. Regele Carol I o semnează
1881 sub patronajul lui C. A. Rosetti a fost înfiinţată Societatea Iredenta română („România Iridenta”)

1905 Ziua Aromânilor se sărbătorește din 1905 în 10 mai (23 mai după calendarul nou)

1925 La Bârzula în aprilie 1925 Congresul Pan-Moldovenesc a fixat graniţele şi Constituţia recunoscută de ucrainieni la 10 mai

2000 FPS a decis să acționeze în instanță firma Zelezarny Veseli în vederea rezoluționării contractului de privatizare a societății Tepro Iași", scria Mediafax pe 10 Mai 2000
2003 Fabrica IASITEX era vândută cu un mlion de dolari $
2011 Prin legea nr.68/10 mai 2011, ziua de 1 aprilie 1941, cand 3.000 de români au fost pur şi simplu masacraţi la Fântâna Albă, în Bucovina, pe teritoriul Ucrainei de astăzi, de către soldaţii sovietici, a fost declarată “Zi Naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, foametei şi a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie

2015 in timpul intalnirii oficiale cu cancelarul german Angela Merkel, Vladimir Putin a reamintit de pactul Ribbentrop-Molotov, incheiat in 1939 intre Germania hitlerista si Uniunea Sovietica a lui Stalin, consideraand inca pactul Ribbentrop-Molotov ca fiind justificabil si ca a avut efecte “pozitive”

| Linia 1: | Linia 1: | ||
== Evenimente ==  | == Evenimente ==  | ||
* [[1849]] după o retragere rușinoasă, în timpul căreia mai mulți revoluționari maghiari își pierd viețile fugind decât efectiv luptând, Hatvani îi scrie frustrat din Brad (n.r. o mică localitate din jud. Huneodoara) guvernatorului maghiar  |

* [[1866]] [[Carol I]] al României depune jurământul ca domnitor al României în Parlamentul țării  | * [[1849]] după o retragere rușinoasă, în timpul căreia mai mulți revoluționari maghiari își pierd viețile fugind decât efectiv luptând, Hatvani îi scrie frustrat din Brad (n.r. o mică localitate din jud. Huneodoara) guvernatorului maghiar

* [[1866]] [[Carol I]] al României depune jurământul ca domnitor al României în Parlamentul țării

[[Fișier:Nicolae-Iorga.jpg|right|thumb|NICOLAE IORGA,Jurnalul ultimilor ani|link=https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=30254c874&unique=184f69294&redirect_to=https%253A//www.elefant.ro/jurnalul-ultimilor-ani-1938-1940-inedit_bf218616-3e2c-4ea6-beae-0b66f84b5c6b]]  | [[Fișier:Nicolae-Iorga.jpg|right|thumb|NICOLAE IORGA,Jurnalul ultimilor ani|link=https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=30254c874&unique=184f69294&redirect_to=https%253A//www.elefant.ro/jurnalul-ultimilor-ani-1938-1940-inedit_bf218616-3e2c-4ea6-beae-0b66f84b5c6b]]  | ||
* [[1866]] [[Carol I]]: „Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român”  |

* [[1866]] [[Carol I]]: „Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român”

* [[1877]] [[Senatul României]] adoptă declarația de independență a României proclamată de [[Mihail Kogălniceanu]] în fața Adunării Deputaților pe [[9 mai]] 1877. Regele [[Carol I]] o semnează  | * [[1877]] [[Senatul României]] adoptă declarația de independență a României proclamată de [[Mihail Kogălniceanu]] în fața Adunării Deputaților pe [[9 mai]] 1877. Regele [[Carol I]] o semnează  | ||
* [[1881]] sub patronajul lui C. A. Rosetti a fost înfiinţată Societatea Iredenta română („România Iridenta”)  | * [[1881]] sub patronajul lui C. A. Rosetti a fost înfiinţată Societatea Iredenta română („România Iridenta”)  | ||
* [[1881]] [[Carol I]] este încoronat Rege al României  / România este proclamată Regat. Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen este încoronat Rege al României (1881-1914), după ce anterior fusese Principe al României (1866-1881)  |

* [[1902]] intr-o consfatuire organizata in casa lui [[Sebastian Stanca]] din strada Lónyai 11, se constituie comitetul de redactie - CUM AU CONSTITUIT STUDENTII ROMANI DIN BUDAPESTA REVISTA „LUCEAFARUL”  | * [[1881]] [[Carol I]] este încoronat Rege al României  / România este proclamată Regat. Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen este încoronat Rege al României (1881-1914), după ce anterior fusese Principe al României (1866-1881)

* [[1902]] intr-o consfatuire organizata in casa lui [[Sebastian Stanca]] din strada Lónyai 11, se constituie comitetul de redactie - CUM AU CONSTITUIT STUDENTII ROMANI DIN BUDAPESTA REVISTA „LUCEAFARUL”

* [[1905]] Ziua Aromânilor se sărbătorește din 1905 în 10 mai (23 mai după calendarul nou)  | * [[1905]] Ziua Aromânilor se sărbătorește din 1905 în 10 mai (23 mai după calendarul nou)  | ||
* [[1906]] Apărea ziarul „[[Neamul Românesc]]", sub conducerea lui [[Nicolae Iorga]]  |

* [[1912]] In finalul filmului Razboiul Independentei sunt prezentate si niste secvente reale ce au fost filmate in timpul unei parade militare din 10 mai 1912 (n.r. pe atunci Ziua Nationala a Romaniei). Pe 1 septembrie 1912 avea loc premiera filmului Razboiul Independentei  | * [[1906]] Apărea ziarul „[[Neamul Românesc]]", sub conducerea lui [[Nicolae Iorga]]

* [[1923]] [[Aurelian Mihăilescu]], ucis de bolşevici la 10 mai 1923 în timp ce păzea hotarul Nistrului  |

* [[1925]] Drapelul R.A.S.S.M. (1925 – 1932). Legiferat la 10 mai 1925, cand Congresul Sovietelor din toata Ucraina a aprobat Constitutia R.A.S.S.M (sectiunea a VII-a, articolul 48, stipula: „R.A.S.S. Moldoveneasca are stema si steagul sau de stat, stabilite de Comitetul Executiv Central (C.E.C.) Moldovenesc si confirmate de Comitetul Executiv Central din toata Ucraina”)  | * [[1912]] In finalul filmului Razboiul Independentei sunt prezentate si niste secvente reale ce au fost filmate in timpul unei parade militare din 10 mai 1912 (n.r. pe atunci Ziua Nationala a Romaniei). Pe 1 septembrie 1912 avea loc premiera filmului Razboiul Independentei

* [[1923]] [[Aurelian Mihăilescu]], ucis de bolşevici la 10 mai 1923 în timp ce păzea hotarul Nistrului

* [[1925]] Drapelul R.A.S.S.M. (1925 – 1932). Legiferat la 10 mai 1925, cand Congresul Sovietelor din toata Ucraina a aprobat Constitutia R.A.S.S.M (sectiunea a VII-a, articolul 48, stipula: „R.A.S.S. Moldoveneasca are stema si steagul sau de stat, stabilite de Comitetul Executiv Central (C.E.C.) Moldovenesc si confirmate de Comitetul Executiv Central din toata Ucraina”)

* [[1925]] La Bârzula în aprilie 1925 Congresul Pan-Moldovenesc a fixat graniţele şi Constituţia recunoscută de ucrainieni la 10 mai  | * [[1925]] La Bârzula în aprilie 1925 Congresul Pan-Moldovenesc a fixat graniţele şi Constituţia recunoscută de ucrainieni la 10 mai  | ||
* [[1930]] Statuia lui Avram Iancu de la Târgu Mureș, opera sculptorului [[Ion Dimitriu-Bârlad]], a fost definitivată în cursul anului 1927 şi a fost dezvelită în 10 mai 1930  |

* [[1933]] Rusia - AA Vonsiatsky, impreuna cu un fost membru al Armatei Voluntarilor DI Kunle a fondat  Organizatia fortei de munca si muncitoresti-taranesti a revolutionarilor nationalisti fascisti    | * [[1930]] Statuia lui Avram Iancu de la Târgu Mureș, opera sculptorului [[Ion Dimitriu-Bârlad]], a fost definitivată în cursul anului 1927 şi a fost dezvelită în 10 mai 1930

* [[1999]] La Iași avea loc privatizarea fabricii TEPRO  |

* [[1933]] Rusia - AA Vonsiatsky, impreuna cu un fost membru al Armatei Voluntarilor DI Kunle a fondat  Organizatia fortei de munca si muncitoresti-taranesti a revolutionarilor nationalisti fascisti

* [[1999]] La Iași avea loc privatizarea fabricii TEPRO

* [[2000]] FPS a decis să acționeze în instanță firma Zelezarny Veseli în vederea rezoluționării contractului de privatizare a societății Tepro Iași", scria Mediafax pe 10 Mai 2000  | * [[2000]] FPS a decis să acționeze în instanță firma Zelezarny Veseli în vederea rezoluționării contractului de privatizare a societății Tepro Iași", scria Mediafax pe 10 Mai 2000  | ||
* [[2003]] Fabrica IASITEX era vândută cu un mlion de dolari $  | * [[2003]] Fabrica IASITEX era vândută cu un mlion de dolari $  | ||
* [[2011]] Prin legea nr.68/10 mai 2011, ziua de 1 aprilie 1941, cand 3.000 de români au fost pur şi simplu masacraţi la Fântâna Albă, în Bucovina, pe teritoriul Ucrainei de astăzi, de către soldaţii sovietici, a fost declarată “Zi Naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, foametei şi a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie  | * [[2011]] Prin legea nr.68/10 mai 2011, ziua de 1 aprilie 1941, cand 3.000 de români au fost pur şi simplu masacraţi la Fântâna Albă, în Bucovina, pe teritoriul Ucrainei de astăzi, de către soldaţii sovietici, a fost declarată “Zi Naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, foametei şi a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie  | ||
* [[2014]] Piete volante la Timisoara in care erau permise doar produsele romanesti  |

* [[2015]] intr-o vizita oficiala de o zi, in Cernauti s-a aflat [[Angel Tîlvăr]], Ministru delegat pentru relatiile cu romanii de peste hotare  | * [[2014]] Piete volante la Timisoara in care erau permise doar produsele romanesti

* [[2015]] intr-o vizita oficiala de o zi, in Cernauti s-a aflat [[Angel Tîlvăr]], Ministru delegat pentru relatiile cu romanii de peste hotare

* [[2015]] in timpul intalnirii oficiale cu cancelarul german Angela Merkel, Vladimir Putin a reamintit de pactul Ribbentrop-Molotov, incheiat in 1939 intre Germania hitlerista si Uniunea Sovietica a lui Stalin, consideraand inca pactul Ribbentrop-Molotov ca fiind justificabil si ca a avut efecte “pozitive”  | * [[2015]] in timpul intalnirii oficiale cu cancelarul german Angela Merkel, Vladimir Putin a reamintit de pactul Ribbentrop-Molotov, incheiat in 1939 intre Germania hitlerista si Uniunea Sovietica a lui Stalin, consideraand inca pactul Ribbentrop-Molotov ca fiind justificabil si ca a avut efecte “pozitive”  | ||
* [[2015]] Copii din Valea Timocului, pentru prima oara in Romania - o excursie de trei zile la Craiova în perioada 8-10 mai pentru copiii care învață limba română în Valea Timocului  |

* [[2015]] Copii din Valea Timocului, pentru prima oara in Romania - o excursie de trei zile la Craiova în perioada 8-10 mai pentru copiii care învață limba română în Valea Timocului

== Nașteri ==  | == Nașteri ==  | ||
Versiunea de la data 9 mai 2024 21:44
Evenimente
- 1849 după o retragere rușinoasă, în timpul căreia mai mulți revoluționari maghiari își pierd viețile fugind decât efectiv luptând, Hatvani îi scrie frustrat din Brad (n.r. o mică localitate din jud. Huneodoara) guvernatorului maghiar

- 1902 intr-o consfatuire organizata in casa lui Sebastian Stanca din strada Lónyai 11, se constituie comitetul de redactie - CUM AU CONSTITUIT STUDENTII ROMANI DIN BUDAPESTA REVISTA „LUCEAFARUL”

- 1906 Apărea ziarul „Neamul Românesc", sub conducerea lui Nicolae Iorga

- 1912 In finalul filmului Razboiul Independentei sunt prezentate si niste secvente reale ce au fost filmate in timpul unei parade militare din 10 mai 1912 (n.r. pe atunci Ziua Nationala a Romaniei). Pe 1 septembrie 1912 avea loc premiera filmului Razboiul Independentei

- 1923 Aurelian Mihăilescu, ucis de bolşevici la 10 mai 1923 în timp ce păzea hotarul Nistrului

- 1925 Drapelul R.A.S.S.M. (1925 – 1932). Legiferat la 10 mai 1925, cand Congresul Sovietelor din toata Ucraina a aprobat Constitutia R.A.S.S.M (sectiunea a VII-a, articolul 48, stipula: „R.A.S.S. Moldoveneasca are stema si steagul sau de stat, stabilite de Comitetul Executiv Central (C.E.C.) Moldovenesc si confirmate de Comitetul Executiv Central din toata Ucraina”)

- 1930 Statuia lui Avram Iancu de la Târgu Mureș, opera sculptorului Ion Dimitriu-Bârlad, a fost definitivată în cursul anului 1927 şi a fost dezvelită în 10 mai 1930

- 1933 Rusia - AA Vonsiatsky, impreuna cu un fost membru al Armatei Voluntarilor DI Kunle a fondat Organizatia fortei de munca si muncitoresti-taranesti a revolutionarilor nationalisti fascisti

- 1999 La Iași avea loc privatizarea fabricii TEPRO

- 2014 Piete volante la Timisoara in care erau permise doar produsele romanesti

- 2015 intr-o vizita oficiala de o zi, in Cernauti s-a aflat Angel Tîlvăr, Ministru delegat pentru relatiile cu romanii de peste hotare

- 2015 Copii din Valea Timocului, pentru prima oara in Romania - o excursie de trei zile la Craiova în perioada 8-10 mai pentru copiii care învață limba română în Valea Timocului

Nașteri
- 1894 S-a născut Elvira Popescu, actriță română de teatru și film
- 1925 S-a născut Ilie Verdeț, poltician român
- 1929 S-a născut Ion Horea, poet și traducător român

Decese
- 2020 A murit la vârsta de 88 de ani Ion Ceaușescu (n. 1932), fratele mai mic al lui Nicolae Ceaușescu

Surse externe
- Până în anul 1947, ziua de 10 mai a fost sărbătoarea națională a românilor
- La 10 mai 1906 apărea la București, publicația „Neamul Românesc”, sub conducerea lui Nicolae Iorga
- - Gânduri de 10 mai 1917: “Acest popor umil și necăjit de veacuri vrea astăzi cu orice preț biruința!”
- - “Privatizarea” fabricii TEPRO la 10 mai 1999 avea să aducă primul asasinat sindical la Iași
- - 10 Mai 1849 după o retragere rușinoasă, Hatvani îi scrie frustrat din Brad (n.r. o mică localitate din jud. Huneodoara) guvernatorului maghiar
- - Aurelian Mihăilescu, ucis de bolşevici la 10 mai 1923 în timp ce păzea hotarul Nistrului
- - Prin legea nr.68/10 mai 2011, ziua de 1 aprilie 1941a fost declarată “Zi Naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă
- - Statuia lui Avram Iancu de la Târgu Mureș, opera sculptorului Ion Dimitriu-Bârlad a fost dezvelită în 10 mai 1930
- - In finalul filmului Razboiul Independentei sunt prezentate si niste secvente reale ce au fost filmate in timpul unei parade militare din 10 mai 1912 (n.r. pe atunci Ziua Nationala a Romaniei)
- - Ziua Aromânilor se sărbătorește din 1905 în 10 mai (23 mai după calendarul nou)
- - Copii din Valea Timocului, pentru prima oara in Romania - o excursie de trei zile la Craiova în perioada 8-10 mai pentru copiii care învață limba română în Valea Timocului
- - 10 Mai 2015 intr-o vizita oficiala de o zi, in Cernauti s-a aflat Angel Tîlvăr, Ministru delegat pentru relatiile cu romanii de peste hotare
- - 10 mai 2015 in timpul intalnirii oficiale cu cancelarul german Angela Merkel, Vladimir Putin a reamintit de pactul Ribbentrop-Molotov, incheiat in 1939 intre Germania hitlerista si Uniunea Sovietica a lui Stalin, consideraand inca pactul Ribbentrop-Molotov ca fiind justificabil si ca a avut efecte “pozitive”
- - 10 Mai 1902 intr-o consfatuire organizata in casa lui Sebastian Stanca din strada Lónyai 11,se constituie comitetul de redactie - CUM AU CONSTITUIT STUDENTII ROMANI DIN BUDAPESTA REVISTA „LUCEAFARUL”
- - 10 Mai 1933 Rusia - AA Vonsiatsky, impreuna cu un fost membru al Armatei Voluntarilor DI Kunle a fondat Organizatia fortei de munca si muncitoresti-taranesti a revolutionarilor nationalisti fascisti
- - La Bârzula în aprilie 1925 Congresul Pan-Moldovenesc a fixat graniţele şi Constituţia recunoscută de ucrainieni la 10 mai
- - Drapelul R.A.S.S.M. legiferat la 10 mai 1925, cand Congresul Sovietelor din toata Ucraina a aprobat Constitutia R.A.S.S.M
- - Piete volante la Timisoara in care erau permise doar produsele romanesti