Liderul PSD, premierul Victor Ponta, afirmă că mai are nevoie de timp, după alegerile prezidenţiale pierdute în faţa lui Klaus Iohannis, pentru a înţelege cu ce a greşit oamenilor care nu l-au votat şi cum trebuie să se schimbe el, Guvernul şi partidul, pentru a rămâne om politic.
“Foarte mulţi, însă, din cei care au votat cumva împotrivă, ca să nu vină Victor Ponta, cu siguranţă au avut lucruri să-mi reproşeze şi tăcerea mea sau, mă rog, mai puţină comunicare a fost legată de obligaţia mea, dacă rămân în viaţa publică, de a înţelege cu ce am greşit faţă de acei oameni, cu ce trebuie să mă schimb eu, cu ce trebuie să se schimbe Guvernul, cu ce trebuie să se schimbe partidul pe care-l conduc“, a spus Ponta la Antena 3.
Ponta: Mai am nevoie de timp ca să înţeleg cu ce am greşit faţă de oamenii care nu m-au votat
Poate ca Ponta intelege greu dar ii reamintim noi cateva motive:
1) nu l-a indepartat pe Traian Basescu ( practic acesta era programul principal al USL-ului in 2012)
2) nu s-a delimitat total de coruptii din propriul partid ba chiar a facut gesturi de solidaritate pentru acestia
3) maniera netransparenta si aroganta in care a tratat cazul gazelor de sist sau cel de la Rosia Montana
4) aducerea UDMR la guvernare impotriva vointei electoratului USL
5) proasta guvernare si masuri economice prost alese, incompetenta
6) coabitarea cu Traian Basescu
7) numirea oamenilor lui Basescu la carma institutiilor de forta/justitie
8) faptul ca nu a putut controla baronii locali si coruptia din PSD
9) diferitele scandaluri care i-au stirbit reputatia: plagiat, coruptie, perioada Paris, scandaluri de natura sexuala, cazul procurorului Panait, etc
10) Aroganta si pe alocuri marlania (tipica lui Traian Basescu) cu care i-a obisnuit pe romani
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
Textul de mai jos este o scurtă conferință – susţinută zilele acestea în unul dintre amfiteatrele Facultăţii de Drept – de Wess Mitchell, preşedintele CEPA. Detalii despre autorul conferinţei sunt în finalul acestui articol, ca și despre CEPA. Dar mai important decât autorul sau acronimul CEPA este textul conferinţei în […]