libris.ro

Daca tot e sa fiu furat, prin retrocedari frauduloase, atunci prefer s-o faca secuii nostri si nu cei din Ungaria

Daca tot e sa fiu furat, prin retrocedari frauduloase,  atunci prefer s-o faca secuii nostri si nu cei din Ungaria

Nu stiu daca exista cineva pe aceasta lume care sa poata spune ca vrea sa fie furat. Dar daca „e musai”, si din pacate in Romania chiar e musai sa fim furati, Transilvania fiind jefuita bucata cu bucata prin retrocedari frauduloase, atunci prefer s-o faca secuii nostri din Romania, decat sa se imbuibe cine stie ce mostenitori ai grofilor din Ungaria sau mai cine stie ce securisti unguri care profita de naivitatea si imbecilitatea din tara noastra.

De o buna bucata de vreme, secuii au fost ignorati atat de autoritatile de la Bucuresti cat si de formatiunile politice maghiare, zona celor doua judete locuite de secui putand fi considerata una defavorizata, saracita si cu o infrastructura sub media din restul tarii.

Poate suna putin patetic, dar din mai multe puncte de vedere, pentru Romania e mult mai bine ca aceste proprietati, pentru care statul roman a platit de altfel despagubiri pentru valoarea lor, in aur, in anii ’30 ai secolului trecut, sa ramana pe cat posibil in posesia unor cetateni romani, indiferent de etnia lor. Un motiv in plus pentru care ar fi de dorit acest lucru este saracia din secuime, neexistand in acest moment pentru cele doua judete din inima Romaniei previziuni de dezvoltare imbucuratoare.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Daca tot e sa fiu furat, prin retrocedari frauduloase,  atunci prefer s-o faca secuii nostri si nu cei din Ungaria

Cititi si: Economiile Harghitei si Covasnei de cand e UDMR la guvernare

Cu toate ca au fost aproape constant la guvernare, baronii locali din UDMR au cautat mai degraba propria lor bunastare, sau au manipulat secuii din zona inflamand adeseori in scopuri pur electorale sentimentele nationaliste ale comunitatii maghiare / maghiarizate din Harghita si Covasna.

Transilvania este furata metru cu metru, cladire cu cladire, prin tot felul de retrocedari fraudulaose, dar viata secuilor din Romania nu prea da semne deloc ca s-a schimbat nicidecum in bine. Cele doua judete din inima tarii, Harghita si Covasna, au ramas aproape total izolate din punct de vedere economic, cultural, lingvistic, locuitorilor din aceasta zona fiindu-le adesea destul de greu sa-si gaseasca un loc de munca in afara acestui spatiu enclavizat artificial.

La volumul jafului desfasurat de ani buni in Transilvania, existand deja mai multe orase din Ardeal cu un procent ridicat de cladiri retrocedate fraudulos unor asa zisi mostenitori, ai crede ca ar trebui sa vezi cum infloreste comunitatea maghiara din Romania, insa adevarul este cum nu se poate mai diferit.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info