libris.ro

Comunicat al Asociației ”Calea Neamului”

Comunicat al Asociației ”Calea Neamului”

Comunicat al Asociației ”Calea Neamului”

Asociația ”Calea Neamului” consideră că gestul unor reprezentanți ai Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Gusti” prin care românilor din Covasna și Harghita li s-a interzis accesul în incinta instituției cu steaguri tricolore este de o mare gravitate, aducând grave ofense simbolurilor naționale.

Această atitudine antiromânească s-a prefigurat încă dinainte cu apoximativ două luni, atunci când printr-un mail emis de angajați ai muzeului ni s-a pus în vedere că sunt interzise cu desăvârșire manifestările patriotice pentru a nu fi prejudiciați etnicii maghiari din cele două județe; să nu afișăm steaguri tricolore decât ”în limita bunului simț”, iar comunicatul nostru de presă să nu conțină texte eminesciene, lacrimogene.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Mesajul acelei atenționări s-a confirmat și prin faptă în data de 10 iunie atunci când la intrarea în muzeu ne-a așteptat un reprezentant al acestuia, având misiunea să-i oprească pe participantii la Șezătoarea Românilor din Covasna și Harghita ”Femeile din Ținutul Căciularilor cos ie” să poarte steaguri tricolore, fiind avertizați că toți cei 200 de oameni nu au voie să dețină decât un singur tricolor.

Comunicat al Asociației ”Calea Neamului”

Această atitudine a produs stupoare și indignare în rândul celor prezenți. Românii din Covasna și Harghita au făcut un efort extrem de mare să ajungă în Capitala Țării cu simbolurile identității lor naționale, cu Steagul, Crucea, Straiul Popular, Cântecul și Datina.

Aceste lucruri sfinte nu pot fi cenzurate, amputate. Este ca și cum ai avea voie să intri pe poartă numai cu trupul, sufletul trebuind să-l lași afară.

Asociația noastră a asigurat tuturor participanților la șezătoare cadrul necesar pentru o exprimare liberă, neimpunând oamenilor nicio constrângere, aceștia manifestându-se în modul cel mai natural, autentic românesc.

Nu putem trece cu vederea nici încercările de a cenzura cântecele patriotice cu prilejul intrării în muzeu si nici repetarea obsesivă de către o angajată din conducerea instituției a faptului ca șezătoarea trebuie sa aibă un caracter cultural, nu patriotic. Probabil cultura și patriotismul sunt două noțiuni care se exclud reciproc, în viziunea doamnei respective.

Tinând cont de toate aceste lucruri, de lezarea profundă a demnității unui număr semnificativ de oameni, solicităm conducerii Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Gusti” să-și ceară scuze în mod public românilor din Covasna și Harghita cărora le-a fost interzis accesul în incinta instituției cu steagul tricolor.

Stimată doamnă director general Paulina Popoiu, la ei acasă, acestor români nu le este tocmai ușor să-și afirme identitatea națională, iar de multe ori afișarea unui steag tricolor la poarta casei reprezintă un act de curaj. Niciunul dintre acestia nu și-ar fi imaginat însă că în Capitala Țării, la Muzeul Satului, trebuie să se negocieze numărul de steaguri tricolore pe care le pot flutura ca români liberi ce sunt.

Peste acest fapt nu putem trece. Nu uităm si respectăm faptul că ați permis desfășurarea șezătorii sub prestigioasa cupolă a instituției pe care o conduceți. Dar vă rugăm ca nici dumneavoastră să nu uitați că, mai presus de toate, românii din Covasna și Harghita au nevoie de libertate; de libertatea de a fi români.

Cu stimă,
Dr. Mihai Tîrnoveanu, președintele Asociației ”Calea Neamului”.
12.06. 2017.

Autor/Foto: Mihai Tîrnoveanu

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info