Despre cât de greu îi este școlii românești în așa zisul Ținut Secuiesc

Despre cât de greu îi este școlii românești în așa zisul Ținut Secuiesc

Imaginea de mai sus nu este din inima țării, din cele 3 județe revendicate de promotorii ideii de autonomie sau independență a așa zisului Ținut Secuisc, ci de la Carei, de pe granița de Nord Vest a României, dar exemplul este grăitor pentru situația în care se găsește limba română în aceste zone.

“Cerem ajutorul fraților noștrii ortodocși în credință și
patrioți aflați  sub tricolor de pretutindeni!!

Datorită lacunelor din legea nr 1/2011 a educației, mulți elevi români au de suferit pentru că s-au comasat clasele și funcționează chiar și trei-patru tipuri  de copii în vârstă și  studiu la nivele diferite în aceeași încăpere cu un singur dascal,  dar mai groaznic este că elevii au fost nevoiți să plece în alte localități pentru că s-a închis școala, însa în majoritatea cazurilor au abandonat pentru că nu mai pot să se deplaseze pe timpul iernii de la domiciliu chiar câțiva km distanță.

Școlile au fost închise dar de transportul elevilor nu răspunde nimeni… și nu poate fi sancționat nimeni, pentru că nu este stipulat în lege așa ceva!!

Noi românii suferim un proces intens de decimare combinat cu maghiarizare  forțată.“, acesta este mesajul pe care ni l-a trimis un român din județul Covasna.

“Cerem modificarea legii și păstrarea ca independentă a unei clase școlare cu minim 5 (cinci) elevi români în mediul rural, aflați în Harghita și Covasna sau în orice zonă unde populația românească este minoritară.”

Dorim o lege dreaptă și reglementările aferente obligatorii în scopul reparării demnității și pastrarea dreptului la știință, educație, istorie, tradiție și cultură națională românească.

Avem dreptul, acum de centenar, la o educație românească chiar și aici în Ardealul pentru care s-au sacrificat eroii noștrii din armată, biserică, țăranii oprimați, răsculați și reprezentați de Horea, Cloșca și Crișan. Citiți cum ne îndemna cu peste 150 ani în urmă atât de aprig și Avram Iancu, craiul munților:

Noi, cu durere privim la scena ce s-a întâmplat în aceasta patrie şi în care şi noi am fost siliţi a lua cea mai mare parte, însă să credeţi domnilor, că răscularea noastră nu s-a întâmplat prin amăgirea Austriei (după cum dv. rău sunteţi informaţi), ci pe noi ne-a răsculat nerecunoaşterea naţionalităţii politice, tiraniile şi barbariile conservativilor şi aristocraţilor transilvani, maghiari, care, poporul în această epocă nu le-a mai putut suferi, şi de care inteligenţa s-a scârbit cu totul – am fost siliţi a ridica arme, a le purta în contra aceluia care mai departe ne tirăneşte şi se vede a ne apăsa existenţa politică, despre ce va mărturisi istoria, punând vina, cui va fi drept”,

scria Avram Iancu, în scrisoarea citată în volumul „Documente privind Revoluţia de la 1848 în Ţările Române, Transilvania” (Ştefan Pascu şi Victor Cheresteşiu, 1979).”

, se arată intr-o petiție a românilor din cele două județe

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

O alianță a românilor din zonele oprimate de către UDMR a încercat să spargă embargoul impus unui catarg românesc

mie iun. 27 , 2018
O alianță a românilor din zonele oprimate de către UDMR a încercat să spargă embargoul impus unui catarg românesc Numai o inimă rănită are puterea de a înțelege durerea din sufletul alteia. Românii din inima țării, din județele Harghita și Covasna, cernuți de decenii bune prin malaxorul maghiarizării tăcute, dar […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News