Se dezintegrează USR-ul? Foarte curând, USR ar putea deveni partid neparlamentar!
Willy Schuster este al doilea membru al USR care demisionează din această formațiune politică din cauza presiunilor la care sunt supuși membrii care apără valorile conservatoare. După ce a susținut deschis referendumul pentru căsătorie, Willy Schuster a intrat în conflict cu aripa ultra-progresistă a celor din USR, ajungând chiar să fie insultat de către unii dintre simpatizanții USR / Rezist & comp.
După ce deputatul Matei Dobrovie și-a anunțat demisia din USR, iată că din urma sa vin și alți membri din acest partid care îi urmează exemplul și renunță la colaborarea cu USR. Dintr-un partid care se erija în apărătorul diversității, într-un partid reformator, USR se dovedește a fi în schimb exact pe dos, o adunătură de bolșevici rozalii.
Dacă o tot ține în acest ritm, USR-ul are șanse crescute ca în curând să devină partid neparlamentar în România, și să calce tot mai adânc pe urmele PNȚCD care a dispărut de pe scena politică românească și a rămas într-un con de umbră. Totalitarismul neobolșevic din USR descurajează încă din start și potențialii noi oameni care ar dori să intre în politică, astfel că USR-iștilor le este tot mai greu să recruteze forțe proaspete în partid.
Demisii răsunătoare în USR! USR, partid în disoluție?
De departe cel mai cunoscut caz, este demisia lui Nicușor Dan, cel care a părăsit corabia când a văzut că formațiunea devine un portdrapel al neomarxismului și un dușman declarat al valorilor conservatoare, printre dușmanii de moarte ai USR-ului aflându-se pe primul loc creștinismul / ortodoxia și familia tradițională.
Printre cei cu vederi conservatoare din USR, deputatul Matei Dobrovie a fost mai mereu o voce disonantă față de restul neobolșevicilor din partid. Asta i-a și adus în cele din urmă demisia din USR, după numeroase presiuni și contre cu bolșevicii rozalii din USR.
La această listă de nume a demisonarilor din USR se adaugă și alți membri ale căror demisii au creat vâlvă la vremea respectivă:
deputatul USR Manuel Costescu a demisionat pretextând că vrea să petreacă mai mult timp cu familia,
deputata USR Oana Bizgan-Gayral a demisionat sub pretextul unor motive personale,
Daniel Doboș a demisionat din cauza trecutului să tenebros,
actorul Bogdan Rădulescu a demisionat din USR după un scandal legat de jignirea Bisericii Ortodoxe și a credincioșilor ortodocși,
deputatul USR Adrian Dohotaru a demisionat fiindcă era nemulțumit de agenda de stânga a partidului
Willy Schuster a demisionat din cauza că a intrat în conflict de opinii cu aripa ultra-progresistă din USR
deputatul USR Matei Dobrovie a demisionat din cauza divergenșelor legate de referendumul pentru căsătorie / familie
Nicușor Dan a demisionat din cauză că USR-ul a setat ca prioritate pe agenda sa distrugerea familiei tradiționale
dramaturg tulcean, Stefan Caraman, și-a dat demisia din USR fără să specifice vreun motiv
Florian Pompieru, șeful filialei USR Urziceni, a demisionat din cauza atitudinii șefilor din USR cu privire la scandalul legat semnăturile false din timpul campaniei #farapenali
Elek Levente și-a dat demisia de la șefia USR Cluj din cauza unui conflict intern din partid
Dragoș Ioan Coste, membru al filialei USR Ilfov, a demisionat din USR din cauza unei postări de pe Facebook
și lista ar putea continua, pentru că în interiorul USR-ului mocnește deja o revoltă tăcută.
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Showing 1-8 of 13 Books
Istoria ilustrata a Transilvaniei
By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures
By: Silvestru Moldovan
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria
By: Silvestru Moldovan
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.