RSS
«
»
TwitterFacebookPinterest

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, medie: 5,00 din 5)
Încarc...

Gelu Vișan despre 10 August 2018: Înaltă Trădare și ascunderea informațiilor privind un posibil act terorist pe teritoriul României

Print Friendly, PDF & Email

Informații halucinante ies la iveală în spațiul public la aproape un an de la incidentele din vara anului 2018 din 10 august: Gelu Vișan acuză liderii unora dintre instituțiile de forță din România de înaltă trădare și de ascunderea informațiilor privind un posibil act terorist pe teritoriul României!

Precizare:
Aceasta este o Declarație și poate fi folosită ca probă în orice Proces al unei Instanțe Militare, sau în orice Instanță Națională și Internațională.
Îmi asum întreaga responsabilitate a celor ce voi declara, și sunt dispus să susțin cu probe, amănunte și nume de persoane, altele decât cele pomenite în declarație, cele scrise mai jos.
Fac deasemenea precizarea că nu am vorbit cu doamna Carmen Dan, Ministru al Afacerilor Interne al României, din anul 2018, nu m-a influențat și nu mi-a cerut să dau această Declarație, și nu i-am cerut permisiunea de a prezenta aceste fapte, care fac referire și la Domnia Sa, precum și la Ministerul Afacerilor Interne. 
Mai fac precizarea că fac această Declarație ca cetățean român, în conformitate cu legislația Națională și Internațională.
Aceasta este pagina mea de Facebook și nu este piratată și nu este un cont fals, fapt ce se poate proba din postările de pe pagină.

Subsemnatul Vișan Gelu, cetățean român, fac următoarea 
DECLARAȚIE
În vara anului 2018, fiind in București, în jurul orelor 14:00, am primit un telefon de la o persoană cunoscută, care m-a invitat să vorbim ceva, la o distanță de aproximativ 80-100 de km de București. La răspunsul meu că am putea să ne vedem zilele următoare, a insistat să ne vedem cât mai repede, eu intuind din această conversație că ar vrea să-mi comunice ceva urgent. Ne cunoșteam bine, și ne mai întâlnisem și cu alte ocazii, în București și în afara Bucureștiului.
În jurul orelor 16:00 am ajuns la locația întâlnirii, un loc public, iar după aproximativ 10 min a venit și persoana care m-a invitat. 

Mi-a comunicat următoarele:
Peste aproximativ douăzeci și patru de ore, în București va avea loc un miting de protest în Piața Victoriei, fapt de notorietate publică, iar peste aproximativ opt ore, chiar în seara aceea, într-o locație pe care mi-a prezentat-o intr-o fotografie, a aflat că va fi amplasat un dispozitiv, a spus că din informațiile sale se pare că este vorba de un dispozitiv exploziv artizanal, ce urma să fie detonat în seara Manifestației, in jurul orelor 22:00, când piața era plină de manifestanți. Mi-a spus că deja se primise cheia de la locație, arătându-mi in fotografie locația respectivă. După ce am văzut fotografia, am realizat riscul enorm pentru populația civilă ce s-ar fi aflat lângă acea locație, detonarea unui dispozitiv artificial, pe lângă efectele directe care ar fi însemnat un număr mare de morți și răniți, ar fi creat panică și ar fi făcut ca oamenii să se calce în picioare unii pe alții, ceea ce ar fi condus la alte victime. 

Deasemenea, mi-a spus că vor fi provocări și incidente violente cu incendieri și distrugeri de obiective civile, conform unui plan bine stabilit.
Totodată, mi-a precizat că la ora 22:00, când va fi aglomerație foarte mare, va fi incendiat liftul de la Stația de Metrou de la Universitate, pentru a produce panică și victime. La întrebarea mea despre ce lift este vorba, pentru că nu cunoșteam despre existența acestui lift, mi-a repetat că este vorba despre liftul de la Stația de la Metroul de la Universitate. Incendierea acelui lift ar fi dus la un efect devastator într-o mulțime aflată într-un spațiu închis, rezultând foarte mulți morți și răniți. 

Conștientizând că în acel moment mi s-a comunicat despre un plan al unui posibil atac terorist într-o mulțime cu zeci de mii de oameni, am spus că lucrul acesta mă depășește cu mult, că oricum deja sunt pus într-o situație extrem de gravă, având această informație, și că-i solicit imperios să anunțe imediat Serviciul Român de Informații. 

La Solicitarea mea, interlocutorul meu mi-a răspuns că la nivel de conducere a SRI se știe, inclusiv Directorul General știe, dar că nu s-a luat nici o măsură, motiv pentru care m-a sunat. Știind cine este interlocutorul meu, și că are nu numai facilitatea, ci și dreptul și obligația să informeze SRI Local, l-am întrebat încă odată dacă SRI știe și mi-a răspuns că da, dar nu face nimic, și că mi solicită, în măsura în care pot identifica, să găsesc o cale ca institițiile statului să fie prevenite.

În acel moment, dându-mi seama că tocmai fusesem informat despre un posibil act terorist pe teritoriul României, care ar fi putut avea urmări catastrofale, cu sute de victime, având in vedere numărul foarte mare de participanți care se anunțaseră, doar deținerea și pentru câteva ore și necomunicarea unei astfel de informații fiind un fapt extrem, extrem de grav, și totodată marcat de posibilitatea unei nenorociri, i-am comunicat că în acel moment, pe loc, voi suna Ministrul Afacerilor Interne al României, iar dacă nu o voi putea contacta, mă voi duce la Ministerul de Interne și voi solicita să vorbesc în acea seară cu Ministrul Afacerilor Interne, într-o problemă foarte gravă.

Fac precizarea că nu o cunoșteam personal pe Doamna Ministru al Afacerilor Interne, dar fiind un fost demnitar al României, membru al Parlamentului României și persoană publică, o pot suna pentru a-i cere o audiență urgentă într-o problemă extrem de gravă, lucru pe care l-am și făcut.

Am sunat-o pe doamna Ministru Carmen Dan și după ce m-am prezentat și am informat-o că sunt într-o locație la aproximativ două ore de București, i-am solicitat o audiență urgentă într-o “ problemă extrem de gravă”, de interes public care nu solicită amânare. Eram foarte tensionat, chiar speriat de ceea ce auzisem, doamna Ministru m-a întrebat dacă nu putem să ne vedem a doua zi de dimineață la Minister, am insistat să ne vedem în seara aceea în jurul orelor 19:30, iar domnia sa mi-a răspuns că mă așteaptă la minister începând cu orele 19:15. 

După discuția telefonică cu doamna Ministru Carmen Dan, pe care am purtat-o de față cu interlocutorul meu, i-am spus că-l voi suna după întâlnire, m-am ridicat și am plecat spre București.

În jurul orei 19:15–19:30 am intrat în Ministerul Afacerilor Interne și am fost condus imediat în Biroul Doamnei Ministru Carmen Dan, care mă aștepta. 
Înainte de a începe, i-am comunicat doamnei Ministru că am solicitat acea audiență în urma unei decizii strict personale, ca cetățean, având încredere în domnia sa, din acțiunile cunoscute ale domniei sale din spațiul public și din discuțiile pe care le-am mai avut cu persoane care știau activitatea domniei sale. 

Am informat-o pe Doamna Ministru Carmen Dan despre posibilitatea unui act terorist pe teritoriul României, în Piața Universității, la un Miting cu zeci de mii de oameni, prezentându-i și punându-i la dispoziție fotografiile și planul care cuprindea și amănunte pe care nu le fac publice în această Declarație. Am informat-o asupra identității și calității persoanei care mi-a dat informația. 

La final, pentru că eram convins că nu are cum să nu fi fost informată de către Serviciul Român de Informații despre o asemenea situație, am rugat-o pe Doamna Ministru să-mi răspundă, dacă poate, la o singură întrebare: Dacă a fost informată de SRI sau de altcineva. Răspunsul îl citez din memorie: “ Nu, Domnule Vișan, nici SRI, nici altcineva nu m-a informat, dar vă asigur că Ministerul de Interne își va face datoria, vom verifica și vom lua toate măsurile pentru ca să nu se întâmple o nenorocire” 
Cum eu știam că la mine informația a venit chiar pe linia SRI, m-am îngrozit. 

Doar vehicularea acestei informații era un pericol în sine, lucru pe care SRI îl știa foarte bine, iar ascunderea ei față de Ministrul Afacerilor Interne, responsabil de asigurarea Ordinii Publice la Manifestația din Piața Universității este un act de Înaltă Trădare și punere în pericol a sute de vieți omenești, de încălcare gravă a legilor Siguranței Naționale.

Am stat în biroul Doamnei Ministru aproximativ 20/25 de minute, și, după ce am asigurat-o că voi fi la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne pentru orice clarificare, am plecat. După ce am ieșit din clădirea Ministerului, în jurul orei 20:00, l-am sunat pe cel care îmi dăduse informațiile și i-am transmis că “i-am spus, totul este în regulă” 
Fac precizarea că din acel moment și până pe 11 August 2018 nu am mai vorbit cu Doamna Ministru, și cu nimeni din Ministerul de Interne, și cu nimeni altcineva despre acest subiect.

DECLARAȚIE

În data de 11 August 2018, în jurul orei 18:30- 19:00 am primit un telefon de la aceeași persoană cu care mă întâlnisem în afara Bucureștiului, și, după ce a spus că “ei” se bucură că nu s-a-ntâmplat nimic, mi-a spus că a apărut următoarea situație pe care mi-o comunică: În timpul manifestației în desfășurare chiar atunci, se va crea de către un grup de “ manifestanți” o diversiune în jurul orelor 20-21, prin care vor fi incendiate magazine și restaurante ( mi-a spus locația) și autoturisme din Piața Universității, pentru ca efectivele de Jandarmi să se deplaseze din Piața Victoriei în Piața Universității, iar în acel moment grupuri organizate, care se retrăgeau doar strategic din Piața Victoriei pe străzile adiacente, să se reîngoarcă în Piață, să atace și să ocupe clădirea Guvernului. 
Am fost rugat să transmit această informație, motiv pentru care am sunat-o la telefon pe Doamna Ministru Carmen Dan și i-am transmis această informație.
Gelu Vișan
16:07: 2019

…Ar mai fi multe de spus, cum pe 10 August în jurul orelor 23 postul de Televiziune B1 a anunțat că sunt doi morți în Piața Victoriei, peste care trec Jandarmii și manifestanții, cum am văzut-o pe Sorina Matei negând de trei ori această știre pe care moderatoarea tot o transmitea, cum a ieșit Sorina Matei din Studio Val -Vârtej și s-a dus să filmeze cu telefonul mobil să arate că nu sunt morți. 

Într-una dintre declarațiile publice, am văzut că doamna Ministru Carmen Dan a reproșat public Serviciului Român de Informații că nu i-a pus la dispoziție toate informațiile pe care le dețineau.
Important însă este Că doamna Ministru Carmen Dan a evitat un Masacru, O Carastrofă Națională.
Directorul General SRI, Eduard Helvigh și unii ofițeri SRI nu numai că au știut despre posibilul atentat Terorist pregătit ce urma să aibă loc în Piața Universității, dar nu au făcut nimic pentru a le contracara și nu au informat Ministerul de Interne privind aceste acțiuni.

Și în SRI, sunt ofițeri patrioți, care nu au fost de acord cu ce se întâmplă, și au găsit o cale de comunicare pentru a contracara acțiunile. 
Scopul acelor acțiuni era unul declarat, de doborâre a Guvernului României și de numire a unui alt Guvern, după modelul Colectiv.

Pentru a-și ascunde urmele, Eduard Helvigh, prin Viorica Dăncilă, a obligat-o pe Carmen Dan să/și dea demisia din funcția de Ministru, după ce anterior președintele României îi ceruse de nenumărate ori demisia. Apreciez, așa cum am declarat public de nenumărate ori, că Jandarmeria Română și-a făcut cu prisosință datoria față de țară și de cetâțenii ei, evitând un dezastru cu urmări catastrofale. 

Această DECLARAȚIE, nu numai că arată ce s-a întâmplat și ce nenorocire se putea întâmpla pe10/11 August 2018, dar, totodată, arată ce se poate întâmpla în viitor. 

Solicit Președintelui României analizarea acestei situații în CSAT și demiterea Directorului General SRI care a ascuns informații ce ar fi putut duce la sute de victime. Solicit Procurorului General al României, punerea sub acuzare a Directorului General al Serviciului Român de Informații, Eduard Helvigh, pentru Înaltă Trădare și ascunderea informațiilor privind un posibil act terorist pe teritoriul României, țară membră NATO și UE, și a unei tentative de genocid.

16:07, 2019, Sursa: Pagina de Facebook Gelu Vișan


Comentarii

comentarii

Site-ul Glasul.info nu raspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formularii din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervam dreptul de a sterge comentariile cu tenta rasista, xenofoba, care incita la ura, sau la violenta
sibello.net

Continutul articolelor exprima punctele de vedere ale autorului, iar Glasul.info nu isi asuma raspunderea pentru aceste idei exprimate de catre autor, exceptie facand doar notele sau materialele publicate exclusiv de catre redactia Glasul.info

Comodo SSL