Ultima minciună în materie de Autostrada Unirii apare tot de la baronul Munchhausen de la “Fondurile Europene”

Progeniturile baronului Munchhausen populează Palatul Victoria! Nu cunoaştem ce blestem s-a coborât peste această ţară, poate prea năpăstuită de soartă, însă, zi de zi aflăm veşti de la Palatul Victoria care nu demonstrează altceva decât o degringoladă generalizată care nu poate avea decât un efect distructiv. “, scrie deputatul social democrat Petru Bogdan Cojocaru într-un comunicat de presă.

“Vă mai aduceţi aminte despre declaraţiile de la sfâşitul anului trecut ale domnului ministru Marcel Boloş cu privire la Autostrada Unirii? Imediat după preluarea guvernării şi numirea domniei sale pe scaunul călduţ de ministru al Fondurilor Europene, domnul Boloş s-a grăbit să denunţe procedura iniţiată deja şi aflată în faza de licitaţie publică, în ceea ce priveşte încheierea unui parteneriat public privat pentru construcţia tronsonului Ungheni Iaşi-Târgu Mureş.

Am protestat în acel moment şi am arătat că soluţia vizată, şi, în acelaşi timp, visată efectiv de domnul Ministru este iluzorie, nefiind deschise încă liniile de finanţare, soluţiile din bani europeni nefiind determinate şi nici măcar determinabile la momentul respectiv.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Nu au trecut nici 30 de zile de la acestă primă luare de poziţie, că acelaşi domn ministru a venit cu o erată publică, şocând efectiv auditoriul în momentul în care, cu lentoarea specific cotrocenistă, a ajuns şi domnia sa la concluzia că…finanţarea prin fondurile europene nu este viabilă din cauza legislaţiei naţionale care prevede ca soluţie unică de finanţare, pentru sectorul respectiv, un parteneriat public-privat, adică tocmai parteneriatul denunţat cu 30 de zile mai devreme.

Aurelian Pavelescu: IOHANNIS HUIDUIT LA IAȘI - SE SCOALĂ ȚARA!?
Aurelian Pavelescu: IOHANNIS HUIDUIT LA IAȘI – SE SCOALĂ ȚARA!?

Am crezut că anul 2020 nu va mai oferi surprize neplăcute pe această temă, dar domnul ministru a ţinut neapărat să ne contrazică încă o dată. Vizibil depăşit de situaţie sau poate orientat, în mod premeditate, spre minciună şi manipulare, domnul Boloş vine cu un nou scenariu pentru Autostrada Unirii, menţinând soluţia fondurilor europene pentru sectorul Târgu Mureş- Tărgu Neamţ, dar admiţând două soluţii pentru sectorul Ungheni – Iaşi- Târgu Neamţ…soluţii despre care nu a putut oferi chestiuni concrete, dar de care ne-a asigurat, totuşi, că sunt pe agenda Guvernului, şi anume: crearea unei companii de proiect cu sediul la Iaşi, în care acţionari să fie pe lângă autorităţile centrale şi autorităţile locale…, soluţia financiară fiind asigurată de un împrumut cu instituţiile financiare internaţionale sau prin parteneriat public-privat.

Totuşi, domnule ministru, soluţia trâmbiţată de dumneavoastră cu fondurile europene pentru sectorul de autostradă care să facă legătura cu graniţa de est a României de ce nu mai este viabilă? Nu-i aşa ca aţi minţit cetăţenii din judeţele regiunii istorice Moldova atunci când aţi anunţat, cu surle şi trâmbiţe, că tocmai această soluţie este singura care îmbracă cadrul de oportunitate?

Cum de este de actualitate, ca soluţie de finaţare, un parteneriat public-privat? Nu-i aşa că aţi minţit cetăţenii din judeţele regiunii istorice Moldova atunci când aţi afirmat că parteneriatul public-privat nu este o soluţie viabilă?

În loc de post scriptum, ultima minciună în materie de Autostrada Unirii apare tot de la baronul Munchhausen de la Fondurile Europene. Fără să insistăm asupra faptului că domnul ministru mincinos a afirmat, cu o seninătate demnă de o cauză mai bună, că nici măcar în anul 2027 autostrada nu va fi gata pentru deschidere în vederea exploatării, altceva ne-a tulburat urechile în mod cu totul special.

Domnul Boloş precizează ca soluţie de finanţare parteneriatul public- privat, dar nu cel în varianta de până acum, cu alte cuvinte asistăm şi la politizarea soluţiilor de finanţare în sensul în care parteneriatul public-privat în varianta PSD nu este bun, dar un parteneriat public-privat în varianta PNL este mai mult decât oportun.

Domnule ministru, nu ştiu dacă ar trebui să râdem sau să plângem ca urmare a acestor maxime politice de dreapta, cu totul dezgustătoare. Probabil şeful dumneavoastră de partid ar cânta la celebra mandolin, însă întrebarea care se impune, raportat la actuala stare de fapt, ar fi următoarea:Cât timp va mai fi penibilul ridicat la rang de lege de guvernarea liberală?“, se mai arată în comunicatul de presă al deputatului Petru Bogdan Cojocaru

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

AUR: Există o singură Românie și toți românii au o responsabilitate față de țară, precum și dreptul de a participa la viața politică de acasă

sâm ian. 25 , 2020
Pentru a pune capăt diferențierii dintre românii din țară și cei din diaspora, Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) a ales la conducerea partidului și români stabiliți în străinătate. În cadrul Congresului national al Alianței, care a avut loc vineri la Iași, membrii A.U.R. au punctat în programul politic faptul că […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News