libris.ro

Încă un proiect legislativ tâmpit, antiromânesc, depus în Parlamentul României?

Nici bine nu s-au liniștit apele în legătură cu proiectele legislative anticonstituționale și antiromânești din Paralamentul României legate de autonomia așa zisului „ținut secuiesc” și modificările scandaloase aduse Codului Administrativ, că iată, la parlament a fost depus vineri, un proiect de lege care are ca obiect consacrarea datei de 8 mai ca „Ziua Victoriei”.

„Deputatul liberal Ovidiu Raeţchi anunţă că a depus, vineri, la Parlament, un proiect de lege care are ca obiect consacrarea datei de 8 mai ca „Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial”.”, scrie capital.ro

Citiți și: 9 mai 1945 – nimic de sărbătorit pentru români!

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


„Ziua Victoriei” este sărbătorită pe 9 mai în Rusia și în fostele republici sovietice și în unele foste state satelit ale URSS, și pe 8 mai în țările din vestul și nordul Europei. Uneori, televiziunile occidentale redau câte un spectacol grotesc în care „Ziua Victoriei” este sărbătorită „la comun” de către șefii unor mari puteri europene, împreună cu liderii Federației Ruse, asistând la parade militare și coregrafii pline de o simbolistică și o propagandă dezgustătoare.

Ce are România de sărbătorit prin această așa zisă „Zi a Victoriei”? Pierderea teritoriilor românești, a Basarabiei, a Bucovinei de Nord, a Cadrilaterului? Trecerea Ardealului de Nord prin chinurile iadului timp de 4 ani sub administrație horthystă? Pierderea a unui număr uriaș de vieți omenești? Pierderi economice uriașe, urmate de o foamete și de o jefuire sistematică a țării, mascată sub pretextul unor despăgubiri de război?

Și mai importantă este consecința imediată acestei blestemate de așa zisă „Zi a Victoriei”. Ce ne-a adus nouă această „victorie”? Ce a instalat în România? Sau poate ăsta și este scopul deputatului liberal Ovidiu Raeţchi? De a marca victoria bolșevismului asupra României, momentul când se declanșează teroarea bolșevică pe pământul României?

Singurul eveniment demn de sărbătorit de către români pe 9 mai este ziua de 9 mai 1877 când a fost proclamată Independenţa României ca urmare a declanşării Războiului de Independenţă al României, și nimic altceva!

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info