Dezastru pentru PNL! Florin Roman, ministru al Digitalizării, a demisionat din guvern

PNL-istul Florin Roman, autorul unor gafe monumentale de-a lungul timpului, a demisionat din Guvern

De-a lungul existenței recente a Partidului (ANTI)Național Liberal, Florin Roman a fost o adevărată piatră de moară legată de gâtul formațiunii politice așa zis liberale, acesta fiind autorul unor gafe monumentale, făcând deliciul presei de scandal și a dușmanilor săi din politică. Acum și-a dat demisia după un scandal legat de un plagiat și de neconcordanțele dintre ceea ce a scris în CV-ul său legat de studii.

Jurnalista Emilia Șercan a remarcat faptul că Florin Roman “este primul membru al executivului care își dă demisia, după un deceniu, în urma unor acuzații de plagiat și impostură.”

“Am înaintat azi demisia din funcția de ministru, mulțumind premierului și echipei guvernamentale. Când albul devine negru, când orice vorba îți este răstălmăcită, când îți asumi erori materiale, dar se ajunge la linșaj din prima zi de mandat, este prea mult. Nu vreau ca acest scandal sa afecteze activitatea Executivului.Cu cel care a coordonat tema și atacul, dl Dacian Cioloș ne vedem in instanța. Mi-a lipit eticheta de plagiator fără ca o instanța sau comisie sa dea un verdict.In rest, celor care au pus ochii pe cele 2 miliarde de euro pentru “conectarea” in regim de monopol la digitalizare, va spun un singur lucru: Ați învins! Nu ați reușit sa ma acuzați de fapte penale, dar ați dus la demisia unui ministru pe neglijente din CV.Plec din funcția de ministru cu fruntea sus! Așa sa îmi ajute Dumnezeu!”, a scris Florin Roman pe facebook

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


apiland.ro

Una dintre cele mai sinistre gafe făcute de către Florin Roman la sfârșitul lunii octombrie 2020 a fost legată de situația pandemiei din România, atunci când nefericitul a declarat următoarea inepție:

Cu ajutorul bunului Dumnezeu să avem cât mai multe victime!!??”, a declarat Florin Roman, una dintre marile rușini umane ale PNL-ului, alături de Raluca Turcan, Alina Gorghiu & comp

Citiți și:

Din categoria liberalism sinistru, Florin Roman: “Cu ajutorul bunului Dumnezeu să avem cât mai multe victime!!??”

Citiți și:

Adrian Dohotaru, fost USR: “Rareș Bogdan și Florin Roman sunt fasciști sociali, nicidecum liberali!”

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Comunitatea Identitară Iași: Acțiune de comemorare a eroilor jertfiți la evenimentele din 1989

mie dec. 15 , 2021
La data de 14 decembrie 2021, membrii filialei iași a Comunității Identitare România, împreună cu Hoinarii au depus la Monumentul Eroilor Revoluției o coroană de flori în memoria celor ce s-au jertfit în cadrul evenimentelor petrecute în urmă cu mai bine de 30 de ani în această seară, la Iași. […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
libris.ro