9 Aprilie 1917: În ziarul Cuvânt moldovenesc a fost publicat programul Partidului național moldovenesc, în care se afirma apartenența molodovenilor la poporul român

Cuvânt Moldovenesc a fost o gazetă politică săptămânală, publicată în limba română dar cu caractere chirilice, apărută la Chişinău între 5 iunie 1914 – 7 ianuarie 1919. A jucat un rol important în coagularea mişcării pentru unitatea naţională a românilor basarabeni. După 1917 a fost oficiosul Sfatului Ţării.

Iniţial sub redacţia lui N. N. Alexandri, a fost apoi condusă de Pantelimon Halippa. A publicat scrieri fundamentale ale culturii române şi a dat glas mesajelor politice mai multor fruntaşi români. A publicat şi un supliment lunar de „literatură şi ştiinţă practică” cu acelaşi nume. Ambele publicaţii erau tipărite cu caractere chirilice.

“De azi înainte suntem slobozi și ne e îngăduit să fim molodoveni, sau mai bine zis români, fii ai lui Traian și urmași ai lui Ștefan-Vodă cel Mare “

(Cuvînt moldovenesc, nr 28 din 9 aprilie 1917)

 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net
 

Cuvânt moldovenesc a fost un ziar (săptămânal) publicat în Gubernia Basarabia (1913→17), apoi în Republica Democratică Moldovenească (1917→18), și pentru o scurtă perioadă după Marea Unire. Proprietarul revistei/ziarului a fost Vasile Stroiescu. Revista “Cuvânt Moldovenesc” a luat ființă în Mai 1913, iar ziarul “Cuvânt Moldovenesc” în 1914. Prima ediție a fost tipărită la 1 ianuarie 1914, iar ultima la 7 ianuarie 1919. Primul redactor-șef a fost Nicolae Alexandri, înlocuit la 2 aprilie 1917 de către Pantelimon Halippa. Printre colaboratori s-au numărat: Simion Murafa, Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu, Onisifor Ghibu, Gheorghe Stârcea, Theodor Inculeț (fratele lui Ion Inculeț) etc.

La 21 martie 1943, Cuvântul moldovenesc a reapărut sub conducerea lui Leon T. Boga și Iorgu Tudor.

La 130 de ani de la nașterea lui Leon Boga, Director al Arhivelor Statului de la Chişinău, al Liceului ”Alexandru Donici” şi al ziarului ”Cuvânt Moldovenesc”, Poșta Moldovei a emis un plic cu marcă fixă pentru a marca împlinirea a 130 de ani de la naşterea lui Leon Boga.

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 22 Books


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Prof. Avram Fițiu: România este situată pe locul 51 în lume la calitatea alimentelor consumate într-un studiu OXFAM. Putem abandona Supermarketul, ca „religie consumeristă”?

sâm apr. 9 , 2022
Această „religie consumeristă” a supermarketului (România este campioană europeană nefericită cu 1680 de magazine) pe care au adoptat-o milioane de români după 1990, are la bază o suferință profundă care a marcat societatea românească în regimul comunist. Vorbim aici de imaginea magazinelor goale din acele vremuri și a tuturor suferințelor […]
Prof. Avram Fițiu: România este situată pe locul 51 în lume la calitatea alimentelor consumate într-un studiu OXFAM. Putem abandona Supermarketul, ca „religie consumeristă”?

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News