Părintele Pimen Vlad din Sfântul Munte Athos vine la Iaşi şi va participa la o seară duhovnicească cu tema „Despre Credinţă, Nădejde şi Dragoste” pe 28 septembrie, de la ora 18.00, în incinta Centrului AGORA, în cadrul unui eveniment Pro Vita.
Evenimentul este organizat de Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, informează R3Media.
Intrarea este liberă. Accesul la eveniment se face prin înscriere prealabilă pe acest site: docs.google.com
„O seară duhovnicească organizată de Departamentul Pro Vita, avându-l ca invitat pe Părintele Pimen Vlad, Stareţul Chiliei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” de la Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos nu este doar firească, ci şi necesară. Părintele Pimen nu poate vorbi ca un specialist în politici medicale sau în decelarea fenomenelor sociale care apar şi dispar prin istorie, dar ne poate ţine de mână şi arăta cât de bine, liniştitor sufletului este să trăieşti în curăţie, în firesc şi în iubirea sfântă şi binecuvântată, la care ne îndeamnă Domnul. Ne poate arăta hăul suferinţei şi nemărginitei tristeţi care ne cuprinde atunci când ne prăbuşim în păcat, aşa cum ne poate arăta cum putem scăpa de iluziile deşarte ale unor false şi păguboase forme de iubire viciată, prin păşirea pe calea sfinţeniei. Sunt profund convins că Părintele Pimen va vorbi cu mult folos, pentru că am avut bucuria să-l întâlnesc şi să-l ascult de mai multe ori, pentru că am auzit mulţi oameni deja vindecaţi sau întăriţi sufleteşte prin sfaturile deja primite de la părintele. Cuvântul Părintelui Pimen mişcă, alină şi vindecă pentru că nu vine doar din cărţi, ci mai ales din experienţa, din smerenia şi nevoinţa cuvioşiei sale”, a declarat pr. Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita.
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania: RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
Madam Chichirău, spaima burlacilor și a buticurilor deschise non-stop a părăsit corabia USR, scheunând că nu mai e destulă “mișcare reformistă” pe la USR. Nu știu la ce se referă, căci acum trei ani când ne-am întâlnit pe pietonalul din fața primăriei ne spunea că ea vrea “harem de bărbați”. […]