Clipul sinistru cu repetițiile pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024: Ritual ocult satanist și programare predictivă – VIDEO

De câteva zile circulă pe rețelele de socializare un clip sinistru cu repetițiile pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris, ediția 2024, eveniment care va avea loc mâine seara. Clipul abundă în simboluri, iar reprezentația pare a ne înfățișa în mod izbitor un ritual ocult satanist. În continuare, ofer o interpretare, bazându-mă pe elementele pe care le-am analizat, iar VIDEOUL poate fi urmărit mai jos:

Clipul începe cu ceea ce pare a fi un om-cyborg (om-robot, „îmbunătățit” prin fuziunea cu tehnologia și IA). Gesturile efectuate la început de omul-cyborg și de celălalt, partenerul său, sunt un ritual care simbolizează procesul acestei fuziuni (tranziția) – până când are loc fuziunea totală.

După ce partenerul său este pe deplin „transformat” prin contaminarea cu energia cyborg-ului, are misiunea de-a o „da mai departe”. Cel contaminat, sau mai bine spus „posedat” de energia ocultă, vine în fața unei formații de indivizi, oameni fără chip, aflați în scaune cu rotile, îmbrăcați în negru și cu măști negre pe fețe, și efectuează un semn masonic cu mâna – formarea unei piramide cu degetele (piramida fiind un simbol cunoscut al Illuminati, care devine si mai puternic atunci cand ia forma unui ochi). Acest semn masonic dă startul unui ritual ocult satanist:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


perfect-tour.ro

Ca teleghidați, oamenii din scaunele cu rotile repetă, după „posedat”, gesturile cyborg-ului de la începutul clipului, săvârșite în mod mecanic, robotic. Anumite gesturi par a fi o închinare (min. 1:08-1:13) la energia satanistă IA. În acest ritual, la un moment dat vedem cum cei care par posedați își acoperă cu mâinile gura, urechile și ochii, după care continuă mecanic gesturile bizare, ritual necesar pentru „marea transformare” și fuziunea deplină cu robotul (instaurarea epocii postumane). Acoperirea gurii, ochilor și urechilor este sugestivă: gestul e un simbol al anihilării totale a omului ca ființă unică, liberă, integră, demnă, cu rațiune și voință, care poartă chipul lui Dumnezeu. El nu își mai permite să vadă, să audă sau să spună altceva decât ceea ce i se dictează și devine un executant perfect și irațional a ceea ce i se ordonă și i se inculcă, chiar dacă efectul inevitabil este depersonalizarea și dezumanizarea omului, la un nivel fără precedent.

Scaunul cu rotile este un simbol al dependenței depline și al neputinței. Omul în scaun cu rotile nu poate face lucruri singur – iar aici imaginea poate fi un simbol al unei epoci în care omul va depinde total de IA, în care fără tehnologie și inteligența artificială viața nu va mai fi posibilă. Cei care nu vor fuziona cu mașina și care vor refuza să se conformeze regulilor și ordinii noii „realități” „îmbunătățite” („noul normal”) vor fi considerați ființe inferioare și înlăturați.

Omul țintuit în scaunul cu rotile este îngrădit, nu are libertate, se află sub controlul cuiva din afară, nu se poate ridica – se simte captiv, izolat, incapabil de mișcare. Așa vor fi oamenii în noul „paradis terestu” tehnocratic postuman. În acest clip, scaunul cu rotile este un simbol al neputinței fizice, dar și psihice, emoționale, intelectuale, un simbol al robiei totale și al anulării omului, al lipsirii lui de coloană vertebrală și transformării lui într-un robot.

Un alt gest care iese izbitor în evidență este efectuarea, în mod ritualic, cu mâinile a semnului X. (…) – integral pe activenews.ro.

Notă M.C.: Vă recomandăm și blogul Irinei Bazon, cât și articolul ,,Apariție șocantă a psihologului Jordan Peterson: îmbrăcat într-un sacou acoperit cu icoane ortodoxe, ținută ofensatoare pentru creștini”.


MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Redacția MAGAZIN CRITIC

Lasă un răspuns

Next Post

„Mâncătorii de lemne și împărțitorii de corupție”: un spectacol de talent în domeniul infracțional

lun iul. 29 , 2024
de Felix Godeanu Se pare că lumea corupției din România a decis să ia „bucătăria” infracțională și să o transforme într-un adevărat spectacol de varietăți – unde ingredientele sunt tot felul de infracțiuni savuroase, iar „chefi” sunt unii dintre cei mai bine pregătiți „colegi” ai legii ! Astfel, conform unui […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News