M.R.Ungureanu va fi anchetat în afacerea Gojdu. Pe când şi pentru renunţarea la tezaurul de la Moscova?

Mihai Răzvan Ungureanu, ajuns ministru al Afacerilor Externe a fost însărcinat să poarte discuţii cu Guvernul maghiar în vederea cedării acestei averi. Acesta a semnat un acord prin care ceda averea Gojdu în favoarea Ungariei, care a naţionalizat această avere în anul 1952. Prin acest acord pretenţiile din partea României asupra acestei averi urmau să fie închise. Complexul acestui om este evaluat la peste un miliard de dolari, titrează DC News.

M.R.Ungureanu va fi anchetat în afacerea Gojdu. Pe când şi pentru renunţarea la tezaurul de la Moscova?

Acordul dintre București și Budapesta prevedea înființarea unei fundații publice, “Emanuil Gojdu”, la Budapesta, care urma să fie cofinanțată de cele două state semnatare. Conform acordului, cu fondurile alocate de cele doua guverne, fundația putea să-și mărească patrimoniul cu imobilele din Curțile Gojdu, renovate de o companie privată. Fundația publică trebuia să răscumpere pe bani de la buget bunurile Gojdu și să selecteze bursieri atât români, cât și maghiari. De prevederile ordonanței nu putea uza însă tocmai romanii din Transilvania, cârora Emanoil Gojdu le-a lăsat lor și românilor din Ungaria moștenire averea sa.

Totodată, ordonanța încalcă dreptul la proprietate, la moștenire și la libertatea cultelor religioase Fundației “Emanuil Gojdu” din Sibiu, înființată în 1996. Noua Fundație Gojdu urma să se supună legislației ungare. Prin punerea în aplicare a acestui acord, prin actul de răscumpărare a unor bunuri care aparțin de drept Fundației Gojdu, România recunoaște de facto naționalizarea maghiară din 1952. În prezent, legislația maghiară nu are nici o prevedere cu privire la bunurile deținute de fundațiile private, ceea ce va face aproape imposibilă orice fel de recuperare a bunurilor lăsate românilor de Emanuil Gojdu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net
M.R.Ungureanu va fi anchetat în afacerea Gojdu. Pe când şi pentru renunţarea la tezaurul de la Moscova?
M.R.Ungureanu va fi anchetat în afacerea Gojdu. Pe când şi pentru renunţarea la tezaurul de la Moscova?

Sursa:

[1] napocanews.ro via lupuldacicblogg.wordpress.com

 

[tp_product id=”198578470″ feed=”158″]

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Romanian Global News, acuzatii grave: "DPRRP și diplomații români din Serbia încearcă distrugerea celei mai active organizații neguvernamentale din Timoc!"

mie ian. 7 , 2015
Jurnalistii de la Romanian Global News aduc acuzatii foarte grave Departamentului Politici pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni din cadrul MAE, departament ce a fost condus pana de curand de catre actorul Bogdan Stanoevici : „DPRRP și diplomații români din Serbia încearcă distrugerea celei mai active organizații neguvernamentale din Timoc. În spate, complicitate […]
Indiferenta autoritatilor de la Bucuresti distruge cea mai veche organizatie romaneasca din Serbia

Poate vă place și:

libris.ro