„Prezenţa cetăţenilor ucraineni, supuşi serviciului militar, la comisariatul din or. Cernăuţi e catastrofală”, despre aceasta a declarat comisarul militar local, Iuri Viun, în timpul sesiunii Consiliului Orăşenesc Cernăuţi, informează БукІнфо(BukInfo).
Dumnealui personal i-a îndemnat pe deputaţii Consiliului Orăşenesc să fie exemplu pentru cernăuţeni – să treacă examenul medical şi să le demonstreze cum trebuie să-şi îndeplinească datoria faţă de ţară. De asemenea, comisarul militar local a anunţat că pe frontul din estul Ucrainei luptă 707 cernăuţeni, chemaţi sub arme încă anul precedent.
ÎN ESTUL UCRAINEI AU FOST OMORÂTE APROXIMATIV 550 DE PERSOANE
De la începutul conflictului armat din estul Ucrainei, din martie 2014, în Donbas au fost omorâţi aproape 5.500 de oameni, iar alte 12.000 de persoane au fost rănite, a informat Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului.
Astfel, conform celor mai recente date, în războiul separatist din estul Ucrainei sunt cel puţin 5.358 de morţi şi 12.253 de răniţi, a anunţat Ravina Shamdasani, purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului. Doar timp de trei săptămâni, în ianuarie curent, au fost ucişi 224 de civili. În consecinţa violenţelor teroriştilor proruşi, în regiunile separatiste Lugansk şi Doneţk, timp de 10 luni de desfăşurare a luptelor, şi-au pierdut viaţa peste 1250 de militari ucraineni, informează TSN.
AU FOST DAŢI DISPĂRUŢI 28 DE „KIBORGI”
Au fost daţi dispăruţi 28 de „kiborgi”, militari ucraineni, care au luptat în infernul din aeroportul din Doneţk. Vă amintim că trei din ei sunt originari din Bucovina. Din cauza luptelor crâncene, echipele de salvare nu pot pătrunde în aeroport pentru a-i găsi pe vitejii militari, care, posibil, se află sub ruinele terminalului sau au fost luaţi prizonieri, anunţă Statul Major al armatei ucrainene (TSN).
Sursa:
[1] www.zorilebucovinei.com
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri