Acţiunea „Români pentru români” (despre care aţi mai citit, relativ recent, în paginile „Condeiului ardelean”), cu binecuvântarea Preasfinţitului Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a ajuns în judeţul Harghita, împreună cu mesajul de solidaritate al românilor din toată Ţara şi din afara ei. Au păşit pe pământul românesc al Harghitei şi le-au spus românilor de acolo că nu sunt singuri.
Acţiunii „Români pentru români” i s-au alăturat reprezentanţi ai Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, ai Frăţiei Ortodoxe „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruinţă” din Ploieşti şi ai Asociaţiei Cultural-Creştine „Justinian Teculescu” din oraşul Covasna. Delegaţia din Covasna a venit împreună cu dansatorii Ansamblului Folcloric „Junii Covăsneni”, cu „Crăişorii” covăsneni ai Asociaţiei „Ţara Iancului – Iubirea Mea” din municipiul Deva, cu reprezentantele cântecului popular Ana Sandulea şi Alexandra Elena Bîrlă.
Ne place fapta! Acţiunea „Români pentru români” la Odorheiu-Secuiesc
Prima oprire a fost la Biserica Ortodoxă „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, la Sfânta Liturghie. Părintele Pavel Puiu, vrednic slujbaş al Domnului de pe aceste meleaguri, a adresat, după slujbă, un cuvânt de bun venit în mijlocul enoriaşilor săi, dăruind oaspeţilor o prescură învelită în Tricolorul Românesc. Steaguri tricolore, adulţi şi copii îmbrăcaţi în frumoase straie populare, au atras privirea plină de speranţă românească a ortodocşilor adunaţi în sfântul lăcaş.
Îndrumat de părintele Pavel Puiu, grupul a ajuns şi la cealaltă Biserică Ortodoxă din Odorheiu-Secuiesc, cu hramul „Schimbarea la Faţă”. Biserica a fost ridicată de Mihai Viteazul în anul 1600, fiind reconstruită în 1927. Prin grija părintelui, aceasta a fost recondiţionată în ultimii ani, împodobită cu sfinţi români şi cu inimile curate ale enoriaşilor. Cele două biserici ortodoxe din Odorhei sunt stindarde ale românismului, piatră de temelie pentru Ţară.
Momente emoţionante au avut loc la Monumentul Eroilor Neamului.
După un scurt istoric al Monumentului, expus de profesorul Florin Palas, şi o slujbă de pomenire, Acţiunea „Români pentru Români” şi Asociaţia Cultural-Creştină „Justinian Teculescu” din Covasna au depus coroane de flori. Au depus coroane de flori şi s-au rugat pentru sufletele celor căzuţi în glorie pentru Neam. Datorită ostaşilor Armatei Române, acest pământ a rămas românesc. Sângele lor întăreşte temelia Ţării.
Cimitirul din Odorheiu-Secuiesc cuprinde un mausoleu cu 38 de cripte individuale şi o criptă comună, precum şi o parcelă de înhumare cu morminte individuale. Acest simbol al nostru a fost în repetate rânduri profanat de către cei fără de Dumnezeu, de către cei care nu au acceptat niciodată că acest pământ este românesc.
Mausoleul a fost construit în anul 1929 şi este dedicat eroilor căzuţi în Primul Război Mondial. A fost realizat de către Comitetul Judeţean Odorhei cu ajutorul populaţiei şi cu concursul Comitetului Central al Societăţii „Cultul Eroilor“, cu sprijinul Prefecturii, Garnizoanei şi al Protoieriei Odorhei. Mausoleul a fost inaugurat în iunie 1929 şi a fost sfinţit de către IPS Mitropolit dr. Nicolae Bălan.
Privind cu lacrimi în ochi ceea ce se întâmpla la Monumentul Eroilor Neamului din Odorhei, Adriana Tîrnoveanu, româncă cu dragoste de Neam şi Ţară, membră a Acţiunii „Români pentru români”, spunea: „Cu greu pot descrie emoţia acestui copil atunci când se uita la flamura tricoloră. Această emoţie nu trebuie să se piardă. Am văzut-o în zeci de sate din Harghita şi Covasna. Din ea se vor ivi Zorii.
Acesta este rostul acţiunilor noastre. Încercăm, cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi al vostru, să le oferim acestor tineri, şi nu numai, o alternativă la sminteala din mass-media şi la manualele şcolare din care lipsesc voievozii şi poeţii Neamului. Este un gând mare; prea mare, ar spune mulţi. Copil cu copil, sat cu sat, mână lângă mână pe Steag, carte lângă carte, rugăciune cu rugăciune, cuvânt cu cuvânt, faptă cu faptă, aşa vom renaşte. Şi nimeni nu spune că este uşor”.
Sub soarele cald al unei duminici româneşti în Odorheiu-Secuiesc, participanţii la Acţiunea „Români pentru români” au intrat pe poarta aşezământului pentru copii Casa „Sfântul Iosif”. Cu maşinile încărcate de daruri (alimente de bază, dulciuri, cărţi, rechizite, detergenţi, ajutoare financiare, adunate cu sprijinul şi strădania unor oameni care şi-au rupt din timpul şi din bugetul lor pentru a aduce bucurie unor copii de români aflaţi la sute sau chiar mii de kilometri de ei), cu steaguri tricolore şi cu emoţii. Au fost întâmpinaţi cu drag de Sora Emilia Trif, împreună cu cei aproape 150 de copii aflaţi în grija sa şi a surorilor din Congregaţia „Inimii neprihănite”.
În sala de sport a Aşezământului, au vorbit, pe rând, dr. Mihai Tîrnoveanu, din partea Acţiunii „Români pentru români”, care a felicitat copiii de aici pentru rezultatele bune la învăţătură (toţi elevii de la Casa „Sfântul Iosif” iau bacalaureatul şi mulţi din ei devin studenţi străluciţi) şi le-a transmis mesajul de solidaritate al românilor de pretutindeni, dr. Ioan Lăcătuşu, seniorul luptei pentru drepturile românilor din Harghita, Covasna şi Mureş, care a făcut vorbire despre rolul extrem de important al Liceului „Marin Preda” în păstrarea identităţii româneşti în zona Odorheiului, dăruindu-i, totodată, surorii Emilia Trif excepţionala carte „Repere Identitare Româneşti din judeţele Covasna şi Harghita”, iar apoi subsemnata, în calitate de reprezentantă a Asociaţiei Cultural-Creştine „Justinian Teculescu”, care a evidenţiat sprijinul românilor cu suflet din oraşul Covasna şi a dat semnalul de începere al spectacolului oferit copiilor şi surorilor de la Casa „Sfântul Iosif” de către Ansamblul Folcloric „Junii Covăsneni”, coordonat de Oana Şulea şi interpretele de muzică populară Ana Sandulea şi Alexandra Elena Bîrlă. Răspunsul copiilor din Odorhei a venit sub forma unui mini-concert de cântece religioase.
Să priveşti în ochi aceşti copii este ca o binecuvântare! Vezi puritate, speranţă, încredere, optimism, într-un peisaj regional deloc încurajator. Adriana Tîrnoveanu spunea, într-o postare pe pagina ei de socializare, la câteva zile după vizita la orfelinat: „Acel loc nu poartă spectrul milei şi compasiunii. Ciudat, intri acolo şi cumva se vorbeşte prin îmbrăţişări. (…)
Sunt crescuţi fără voci răstite, în iubire şi dacă nu era soţul meu şi prietenii lui să facă lucrurile posibile, eu nu aş fi trăit acest moment unic. Oricine, păşind acolo, poate trăi o experienţă deloc traumatizantă. Nu vezi tristeţe, doar bucurie, iar eu, personal, abia aştept să mă reîntorc. Şi nu, nu e nevoie să fiu încărcată precum Moş Crăciun… mereu, nişte bomboane şi dispoziţie bună să le poţi citi o poveste sau… doar să le asculţi poveştile unice. Am aflat câteva… ce mă tulbura şi acum. Cuvintele mari sunt nepotrivite, aceşti copii sunt eroii mei, că în ciuda unor condiţii nu tocmai fireşti, reuşesc să se iubească şi să dăruiască iubire”.
La începutul fiecărui an şcolar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita verifică dacă singurul liceu cu predare în Limba Română din Odorhei îndeplineşte „cota” de români. „Da, o îndeplineşte, în măsura în care orfelinatul Casa „Sfântul Iosif” poate supravieţui şi primi noi copii veniţi din toate colţurile României. Fostul primar Szasz Jeno, timp de opt ani, s-a chinuit să desfiinţeze orfelinatul (care strica puritatea etnică maghiară), vrând să înfiinţeze acolo o universitate maghiară sau să-l transforme în sediu pentru aşa-zisul Parlament Secuiesc.
Dar Dumnezeu n-a vrut să se întâmple aşa. După opt ani de procese, clădirea orfelinatului şi-a păstrat destinaţia iniţială. Acum singura problema este cea economică, cheltuielile pentru întreţinerea clădirii, precum şi pentru hrana, îmbrăcămintea şi şcolarizarea copiilor fiind extrem de mari. De aceea am hotărât să ne mobilizăm, aşa cum am făcut-o şi în cazul ţăranilor români şi copiilor lor din cele zece sate din Harghita şi Covasna în care am mers până acum”, ne-a spus Mihai Tîrnoveanu, iniţiatorul şi sufletul Acţiunii „Români pentru români”.
Redau, în continuare, mesajul său adresat românilor din toată Ţara şi din diaspora care au sprijinit această acţiune: „Voi aţi scris duminică câteva rânduri ale acestui basm real. Fericirea de pe chipul acestor îngeraşi este mai puternică decât orice. Ochii lor înving clipă de clipă răul, iar sclipirea din ei se datorează şi vouă. Piatră pe piatră, faptă cu faptă se reclădeşte speranţa, se făureşte certitudinea că unitatea în credinţă şi acţiune este soluţia.
Aţi pus Tricolorul în mâna acestor copii din Harghita şi i-aţi făcut să zâmbească. Le-aţi dăruit un cadou şi le-aţi spus că ei nu sunt singuri. Acesta a fost mesajul. A fost şi este în continuare, căci nu vom lăsa timpul să şteargă amintirea, Duminica în care inimi din toată Ţara au bătut lângă inimile acestor copii frumoşi din Harghita. Aceşti copii v-au cunoscut. Ei ştiu că nu sunteţi oameni cu bani mulţi, ci „doar” oameni, „doar” Români.
Pentru ei, ca de altfel pentru toţi fraţii noştri de sânge din Harghita şi Covasna, înseamnă enorm de mult să ştie că gândul vostru, al românilor din restul Ţării, se îndreaptă către ei. Acest lucru le dă curaj, îi întăreşte. Le dă putere, şi nu în sens metaforic, ci la propriu, să ducă lupta pentru România mai departe. Nu este uşor să trăieşti ca român aici. Ştiţi bine de ce. Numele răului nu îl rostesc. El este cunoscut. Mai puţin cunoscut este chipul acestor copii, chipul României”.
[info]Autor: prof. Florentina Teacă (Covasna)[/info]
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri