Mișcarea #Rezist copie propaganda din Rusia! Un clip electoral din Rusia este plagiat de #rezistenti
Un clip electoral de la începutul anului din Rusia, devenit viral datorită mesajului său potrivit căruia dacă nu te prezinți la vot te poți trezi cu decizii luate de alții pentru tine, fiind dat ca exemplu faptul că într-o lume controlată de alții te-ai putea trezi obligat să găzduiești în propria ta casă anumite minorități sexuale, este plagiat de catre cei din Mișcarea #Rezist din România.
Știm, vor veni herghelii și cirezi întregi de deontologi să ne spună, la fel cum ne-au spus și că plagiatul lui Ponta este plagiat, iar cel al Luluței reprezintă un procent din nu știu ce bâlbâială ipocrită, că de fapt opera aceasta a “rezistacilor” ar fi o parodie, o bășcălie, și nicidecum un plagiat.
Câtă vreme copii sau reproduci ceva doar pentru amuzamentul tău și al prietenilor tăi, poți spune că este doar o parodie. Însă când rezultatul are un scop precis, în cazul de față un scop politic, atunci aceasta nu mai este o parodie, ci o copiere în linii mari a propagandei din Rusia. Acum urmăriți cu ochii dumneavoastră, atât clipul de propaganda electorală din Rusia, cât și cel al mișcării Rezist:
Cadru cu cadru, clipul video al celor de la #Rezist imită propaganda electorală din Rusia, doar că pentru a respecta așa numita corectitudine politică, minoritățile sexuale sunt înlocuite cu … pușcăriași și corupți pentru a servi scopurilor propagandistice de care au nevoie stăpânii tefeliștilor.
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania: RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
O veste bună: au fost alocate fonduri pentru restaurarea Bisericii Cuvioasa Paraschiva din Chimindia Pe la sfârșitul lunii aprilie a anului 2018, am luat contact cu starea deplorabilă în care se găsea Biserica Cuvioasa Paraschiva din Chimindia, comuna Hărău, județul Hunedoara. O imagine dezolantă: Biserica Sf. Paraschiva, Chimindia, jud. Hunedoara, sec. XVIII, […]