Când ai primar care urăște România: Monumentul Ostaşului Român de la Carei este dosit de ochii publicului după o perdea de tuia înaltă de 9 metri!
Un monument precum Monumentul Ostaşului Român de la Carei reprezintă cartea de vizită a localității, dacă nu cumva chiar a întregii regiuni. Este poate cel mai important reper al românismului din această zonă a țării prin simbolistica pe care o reprezintă.
Cu toate că Monumentul Ostașului Român din Carei este înscris la poziția nr. 304, cod SM-III-m-A-05382, în “Lista monumentelor istorice”, actualizată prin Ordinul ministrului Culturii si Cultelor nr. 2314/8 iulie 2004, iar potrivit Legii 120 din 2006 privind punerea în valoare a Monumentului Ostaşului Român, autoritățile locale responsabile ar fi trebuit să se îngrijească de punerea în valoare a acestui monument, în jurul monumentului a fost plantată o perdea de tuia înaltă de 9 metri care a răpit complet vizibilitatea asupra monumentului.
Dacă în cărțile poștale de dinainte de 1989, Monumentul Ostașului Român din Carei poate fi văzut foarte clar chiar din strada principală, astăzi s-a ajuns ca el să fie camuflat de o perdea foarte înaltă de tuia, care acoperă aproape în intregime vizibilitatea către monument.
Cum în proiectul celui care a creat acest monument nu era prezentă nici un fel de vegetație, și în nici un caz una de acest tip care să-l acopere și să-l țină ascuns, este stranie opțiunea autorităților locale de a planta asemenea vegetație tocmai în acest loc. Ba intrigă și mai mult faptul că atunci când se remarcă uscarea a câte unui tuia, el este înlocuit în regim de urgență.
De ce deranjează atât de mult acest monument încât este nevoie de atâta efort de a-l ține ascuns după o perdea de tuia înaltă de nouă metri?
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Showing 1-8 of 13 Books
Istoria ilustrata a Transilvaniei
By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures
By: Silvestru Moldovan
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria
By: Silvestru Moldovan
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.