Când funcția de președinte al României se confundă cu cea de slugă a lui Merkel, atunci ce le mai rămâne românilor de făcut?

Când funcția de președinte al României se confundă cu cea de slugă a lui Merkel, atunci ce le mai rămâne românilor de făcut?

Cu gesturi robotizate, cu niște rânjete arogante, față de români, dar cu o atitudine de maximă slugărnicie față de Angela Merkel; cu asta ne-a obișnuit în ultimii ani Preșul de la Cotroceni. Acțiuni decerebrate, ieșiri necontrolate și niște consilieri care parcă s-ar strădui să-l facă să meargă numai dintr-o gafă în alta; asta a reprezentat instituția prezidențială din România de după anul 2014.

Și cu toatea astea, paradoxal ies extrem de puțini politicieni cu coloană vertebrală care să spună că așa nu se mai poate, nu se mai poate și nu mai trebuie continuat cu un asemenea președinte; un președinte numai cu numele pentru „românii săi”,  în fapt o slugă merkeliană, un diletant care își recunoaște până și el singur calitatea de politruc.

Iohannis Dăncilă
Iohannis Dăncilă

Fără să realizeze, sau poate chiar fără să-i pese că dă foc țării, Preșul de la Cotroceni este aidoma unui pachiderm scăpat de sub control, care este în stare să tragă după el România în prăpastie. În vreme ce Germania face un joc duplicitar la marginea Europei, dansând cazaciocul atunci când interesele germane o cer, Preșul încearcă să înhame România într-un jug mai cumplit decât acela care-i macină lui sufletul de slugă.

În vreme ce unii politcieni din România tot o dau cotită, susținând că o suspendare l-ar putea resuscita electoral pe Iohannis, sunt de felicitat cei care propun suspendarea sa imediată. O țară întreagă nu trebuie înhămată la o povară pentru care o singura persoană s-a oferit să slugărească, ci trebuie respectate prioritar interesele naționale, interesele poporului român. De aceea, suspendarea cât mai grabnică a Preșului este o necesitate absolută!

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 12 books

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.



Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

La doar 54 de ani, psihologul Hanibal Dumitrașcu a murit la spital după ce suferise un atac cerebral

Dum mai 20 , 2018
La doar 54 de ani, psihologul Hanibal Dumitrașcu a murit la spital după ce suferise un atac cerebral O prezență obișnuită în viața de zi cu zi a românilor, psihologul Hanibal Dumitrașcu, care suferea printre altele și de diabet zaharat, a murit la spital, după un atac cerebral. După ce a […]

Poate vă place și:

libris.ro