Nici măcar de 1 iunie USR-ista fanatică, inițiatoarea legii pentru educație sexuală în școli, nu-i lasă în pace pe copii?

În preajma zilei de 1 iunie, de Ziua Copiilor, majoritatea politicienilor din România s-au limitat la a transmite diverse mesaje de salut sau de conștientizare a importanței copilăriei și a copiilor într-o societate.

Cu un imens dezgust și totodată cu îngrijorare, am sesizat însă și un mesaj din partea USR-istei fanatice, cea care a inițiat legea care impunea educația sexuală pentru copii în școli, care nici măcar în această zi nevinovată, o zi dedicată copiilor și copilăriei, nu-i poate lăsa în pace pe copii și pomenește iar de “asigurarea dreptului la educaţie… inclusiv sexuală”.

Sincer, nu știm dacă se vor concretiza cu succes acele amendamente introduse de câțiva parlamentari români, potrivit cărora va trebui acceptul scris al părinților pentru a introduce toată acestă nebunie cu “educația sexuală obligatorie” în școli.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Însă în condițiile în care se vor informa cu atenție cu privire la standardele de educație sexuală recomandate de către OMS la nivel european (vezi AICI) și vor descoperi ce presupune această așa zisă “educație sexuală”, masturbare precoce și alte năzdrăvănii încadrate până acum de legislație mai curând la corupere de minori, decât la capitolul educație, oare câți din ei vor fi destul de nebuni să dea curs fanatismului bolșevico-USR-ist?

Iată ce mesaj transmite deputata USR Cristina-Ionela Iurişniţi de 1 iunie:

1 iunie, zi de sărbătoare şi de conştientizare a nevoilor copiilor din România. De Ziua Internaţională a Copilului, preşedinta Comisiei pentru egalitatea pentru femei şi bărbaţi, deputata USR, Cristina Iurişniţi, transmite susţinerea sa pentru cei mai tineri dintre cetăţenii României.

Să nu uităm că s-a amendat, recent, în Parlament iniţiativa legislativă pentru asigurarea dreptului la educaţie pentru sănătate, inclusiv sexuală adaptată vârstei pentru toţi elevii români, iniţiativă pe care am depus-o în 2019 şi a fost promulgată în 3 aprilie 2020, devenind lege. Este un act iresponsabil al semnatarilor amendamentului şi al partidelor care l-au susţinut, întrucât vulnerabilizează suplimentar copiii lipsiţi de informaţiile necesare pentru a recunoaşte, a se proteja şi a gestiona situaţii de abuzuri sexuale, trafic de minori, violenţă şi bullying inclusiv în mediul online”, acesta este singurul lucru la care s-a putut gândi USR-ista Cristina Iurișniți de 1 Iunie, de Ziua Copiilor

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

4 Iunie 2020: Are loc la Carei sfințirea monumentului lui Avram Iancu, ansamblu monumental renovat de curând

mar iun. 2 , 2020
,,În data de 4 iunie 2020, de la ora 17,00, va avea loc o slujbă religioasă de sfințire a recent renovatului ansamblu monumental al Eroului Național Avram Iancu prin proiectele aprobate de către Consiliul Local Carei. Manifestarea va avea loc doar în aer liber, cu respectarea condițiilor de distanțare socială.De […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News