Politicienii să nu mai interfereze nici în actul medical și să nu transforme specialiști medicali în reportofoane de partid

“Când vom trece de la noaptea minții la ziua adevărului? Suntem în luna august. După un debut fulminant în Europa, care a dus la instituirea unor restricții sociale fără precedent și la transformări economico-sociale cu efecte greu de anticipat la nivel internațional, Coronavirusul cunoaște o aparentă remisiune în statele civilizate, ca rezultat al unor măsuri pragmatice dublate de strategii ancorate în realitate, bazate pe cercetare medicală și comunicare eficientă.

Astfel, majoritatea statelor europene au trecut la o politică de relaxare graduală a restricțiilor și relansare economică. Strategiile lor s- au dovedit a fi eficiente, legale și, nu în ultimul rând, etice. Doar solidarizând cetățenii, respectându-le drepturile și oferindu-le suport și încredere, o societate poate lupta în mod unitar cu un fenomen precum Coronavirusul, ca un stat modern – și nu dispersat, precum o uniune de triburi administrate de vătafi autoritari.

Guvernul român nu gestionează situația la fel de eficient. Deși s-a pus foarte mare accent pe existența și activitatea așa-zisului Grup de Comunicare Strategică, componența acestuia este în continuare mitizată și secretizată, iar activitatea lui nu numai că nu poate fi numită Strategică, însă nici măcar nu se poate identifica drept Comunicare, din moment ce întreține teama, anxietatea și nemulțumirea populației, ascunzand informații esențiale (numărul persoanelor testate, mediul din care ele provin, situația din spitale, situația economică și strategii de relansare, precum și multe alte subiecte de importanță națională)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Întregul sistem de sănătate românesc este profund politizat, iar lipsa crasă a materialelor și a personalului rivalizează, probabil, doar cu perioada premergătoare Epocii Fanariote. În continuare, efectul este unul de domino. Spre deosebire de toate celelalte state europene, unde autoizolarea practicată de cetățeni, cu sprijinul și asistența autorităților, s-a dovedit a fi benefică, în România a luat forma unei vânători de vrăjitoare, a unei campanii de hăituire și pedepsire a persoanelor infectate (asimptomatice sau nu) – bazată pe privare de libertate, internare cu forța și absența comunicării. În afara faptului că aceste măsuri își au locul în cu totul alt secol, ele nu cauzează altceva decât prăbușirea încrederii cetățenilor în instituții și autorități.

Mai mult decât atât, Guvernul prezintă tendențios hotărârea Curții Constituționale din 25 iunie 2020, care stabilește că internarea obligatorie este neconstituțională. Pentru a-și masca propria incompetență, premierul Orban încearcă să discrediteze C.C.R. – garantul legii fundamentale a statului român – și hotărârile acesteia. În plus, pare că atât Guvernul, cât și Președintele României dezbină și învrăjbesc populația, prezentând aproape orice succes ca un merit personal, iar orice eșec ca o vină a opozanților politici și/sau civici.

Alianța pentru Unirea Românilor face apel la instituțiile și autoritățile statului român, precum și la toți actorii politici să acționeze spre a obține efecte reale în combaterea Coronavirusului, venind în același timp în sprijinul cetățenilor, respectându-le integritatea fizică și mentală, garantându-le și ocrotindu-le drepturile fundamentale și civile, respectând Constituția României, precum și legislația în vigoare.

Facem un apel la politicieni să nu mai interfereze nici în actul medical și să nu transforme specialiști medicali în reportofoane de partid, așa cum l-au transformat, în mod regretabil, pe domnul Raed Arafat. Totodată, e dreptul nostru să cerem transparență, într-un stat cu pretenții de membru al Uniunii Europene. Câte persoane (nu teste, ci persoane) au fost testate, până la această oră, în România? Care este situația exactă a celor infectați cu Coronavirus? De unde sunt prelevate testele (mediu urban, rural, azile de bătrâni)?

Care este situația din sistemul medical (cum se explică haosul, dar și faptul că mulți pacienți care nu au Covid-19 sunt pur și simplu ignorați sau plimbați între spitale, ori faptul că mulți bolnavi de Covid-19 sunt internați laolaltă cu ceilalți)? De asemenea, cerem Grupului de Comunicare Strategică să-și justifice, în sfârșit, existența. O comunicare eficientă presupune un anumit limbaj care să dezvolte încrederea cetățenilor în autorități și în medici, încurajând testarea în masă.

Purtarea măștii are sens doar dacă este completată de politici eficiente de testare și izolare. De un mesaj pozitiv, optimist, nu de unul păgubos și amenințător la adresa propriilor cetățeni. Noi, A.U.R., dezavuăm și condamnăm public modul politicianist în care este tratată pandemia de Coronavirus de către toți actorii politici de pe scena românească.

Toate acțiunile lor au ca unic scop acumularea de capital politic, cu prețul destabilizării societății și economiei românești, a derutării populației, a ruinării sistemului medical și a subminării sistematice a democrației. Poate că acest mesaj nu va căpăta niciun răspuns din partea conducătorilor noștri. Însă haideți să reflectăm măcar noi la toate aceste probleme, să le conștientizăm noi. Poate doar așa le vom rezolva. După 30 de ani de noaptea minții, poate a venit timpul pentru ziua adevărului.”, se arată în comunicatul AUR primit pe adresa redacției noastre

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Jos corupții altora, și sus corupții USR-ului? USR Rediu, un focar de corupție

joi aug. 13 , 2020
Luptătorii împotriva corupției întruchipați de “oamenii noi” precum specimenele din USR-PLUS încep să-și arate mai nou și alte fețe, aruncându-și măștile încetul cu încetul, pentru a devoala o imagine cu totul nașpa despre așa zisul progresism din România. În ultimele două săptămâni, organizația locală USR Rediu din județul Iași a […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News